Spiritualitatea la zi· 3 min citire

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

icoana_maicii_domnului

icoana_maicii_domnului

Scris de M Rita Publicat: 12 iul. 2022, 09:35

Sfinții zilei

† Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos; Sfântul Mucenic Proclu și Ilarie; Sfântul Cuvios Mihail Maleinul; Sfânta Veronica; Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Sfânta Icoană a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos, este o icoană ortodoxă ,,Nefăcută-de-mână’’ adică pictată în chip minunat. Aceasta se află la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, de unde îi provine și numele. Este considerată ca fiind o icoană făcătoare de minuni.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea către icoana Maicii Domnului Prodromița

"Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Marie, protectoarea și apărătoarea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de 'Prodromița', adică înainte-mergatoăre, întarește-ne întru lucrarea faptelor bune și ne du de mână întru împărăția cea cereasca; povățuiește-ne pe noi, toți drept credincioșii creștini, spre a vedea și veșnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău și Dumnezeul nostru, că Binecuvântată și Prea Proslăvită ești, în vecii vecilor. Amin!"

Gândul zilei

,,Nu deznădăjduiți văzând nedreptatea acestei lumi, căci ultimul cuvânt îl are Dumnezeu!’’- Sfântul Paisie Aghioritul

Știai că?

Altarul reprezintă partea biserici în care se oficiază liturghia. În cadrul acesteia pot intra doar bărbații,  preoții. Aceasta este simbolul lui Hristos în Sfânta Biserica Ortodoxă.

Pilda zilei

,,Doi frați care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict. A început cu o mică neînțelegere și a luat amploare până când s-a produs dezbinarea între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de liniște… Într-o dimineață, cineva a bătut la ușa fratelui mai mare. Când a deschis ușa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveți nevoie de mici reparații aici, în gospodărie, eu v-aș putea ajuta”. “Da, a zis fratele mai mare.  Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuiește vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălțime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aș vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”. Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie.  Aproape de asfințit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari și a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care unea cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui și, copleșit de ceea ce vede, și-a îmbrățișat fratele mai mare, și i-a spus: “Ești un om deosebit, să te gândești tu să construiești un pod așa de frumos după tot ce ți-am spus și ți-am făcut! Iartă-mă, frate!” Și s-au iertat. Tâmplarul, văzându-și treaba terminată, începu să-și adune uneltele, ca să plece întru ale sale.  “Așteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.  “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”

Constructorul Cel Mare este Hristos – Cel care face punți de legătură între frați, dar și oricare dintre noi printr-o purtare frumoasa, cu rugăciune si dreaptă socoteală poate deveni asemenea. Suntem chemați să ajungem prin virtute la asemănare cu Dumnezeu!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

Mai multe știri din Spiritualitatea la zi