Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!
Sfinții zilei
†) Sfântul Ierarh Eutihie, Episcopul Melitinei, și Nichita, Episcopul Calcedonului.
Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la ssinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20, 16-18; 28-36; Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 6, voscr.10.
Sfântul Nichita a ales de tânăr viaţa monahicească şi plăcând lui Dumnezeu pentru virtuţile sale a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului, unde a păstorit între anii 726 şi 775. Acesta s-a dovedit a fi împlinitor al poruncilor divine, păzind cu sfinţenie pravilele rânduite de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, bun păstor şi plin de osârdie în sporirea dreptei credinţe. Din lucrul mâinilor sale îi miluia pe săraci, îi hrănea pe cei flămânzi, îi îmbrăca pe cei goi şi îi primea pe cei străini. Totodată, era şi un apărător al văduvelor şi al orfanilor, încurajându-i atât prin cuvânt, cât şi prin milostenii. În vremea lui, s-a ivit în Biserică lupta împotriva sfintelor icoane şi s-a făcut dezbinare între creştini. Înşişi împăraţii au căzut în rătăcire şi i-au prigonit pe cinstitorii sfintelor icoane. Sfântul Ierarh Nichita s-a arătat mare apărător al credinţei statornicite de Sfinţii Părinţi, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstire şi că scoaterea lor din biserică este o grea rătăcire de la dreapta credinţă. Pentru râvna lui a fost alungat din scaunul arhieresc şi osândit la surghiun, iar după multe suferinţe, izgoniri şi chinuri, se spune că s-a retras într-o mănăstire din Palestina, unde cu bucurie s-a mutat la Domnul, statornic fiind în mărturisirea sa până la capăt.
APOSTOLUL ZILEI
Fapte 20, 16-18; 28-36
În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Şi, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi. Argint, aur, sau haină n-am poftit de la nimeni; voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Şi, după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu ei toţi.
EVANGHELIA ZILEI
Ioan 17, 1-13
În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea către Domnul Iisus
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Preamilostiv, Răscumpărător al celor păcătoşi, pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat Cerurile şi Te-ai sălăşluit în valea aceasta mult păcătoasă a plângerii şi ai primit pe Dumnezeieştii Tăi umeri neputinţele noastre şi ai purtat durerile noastre! Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit şi chinuit pentru păcatele şi fărădelegile noastre şi de aceea noi înălţăm către Tine, Iubitorule de oameni, rugăciuni smerite. Primeşte-le, Preabunule Doamne şi Te pogoară către neputinţele noastre şi păcatele noastre nu le pomeni! Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Cel care prin Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoieşte-ne, Mântuitorul nostru şi pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor şi mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârşitei Tale iertări! Iartă-ne, Doamne Iisuse Hristoase! Cu tânguire şi lacrimi de pocăinţă fără de măsură, cădem la picioarele milostivirii Tale Dumnezeieşti. Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Curăţeşte-ne, Dumnezeul nostru, cu Harul Tău cel Dumnezeiesc, pe noi toţi, de toate nedreptăţile şi fărădelegile vieţii noastre, ca întru sfinţenia iubirii Tale de oameni, să-Ţi mulţumim pentru toate milele Tale, să lăudăm Preasfânt Numele Tău, dimpreună cu al Tatălui şi al Preabunului şi de Viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!”
Gândul zilei
„Îndeletniciţi-vă (cu aceasta) totdeauna, şi să rămâneţi lângă Domnul Dumnezeul nostru pânã ce se va milostivi spre noi; şi să nu căutaţi nimic altceva, fără numai milă de la Domnul Slavei. Iar căutând milă, intru smerită şi zdrobită inimă să căutaţi. Şi să strigaţi de dimineaţă până seara, şi de este cu putinţă şi toată noaptea, aceea – adică: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne”. Şi să siliţi mintea voastră la lucrul acesta până la moarte. Deci vă rog, nu depărtaţi inima voastră de la Dumnezeu, ci să răbdaţi şi să o păziţi cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos totdeauna, până ce se va sãdi Numele Domnului înlăuntru în inimă. Deci vă rog. rânduiala rugăciunii acesteia niciodată să o încetaţi; ci ori de mâncaţi, ori de ori de cãlătoriţi, ori altceva de faceţi, neîncetat să strigaţi: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă»”. – Sfăntul Ioan Gură-de-Aur.
Știai că?
Rugăciunea lui Iisus este doctrina centrală a teologiei ortodoxe răsăritene „theosis“ sau îndumnezeirea omului este strâns legată de disciplinele spirituale de la Muntele Sinai. Practica lor mistică era „rugăciunea inimii“ sau „rugăciunea lui Iisus“: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mâ“. Acest text scurt trebuia repetat fără încetare spre a absorbi gândurile misticului şi a le înstrăina de orice tentaţie. Misticismul sinait, reprezentat de Sfântul Ioan Scărarul (sec. VI-VII) mare isihast, va ajunge la apogeu prin sec. XIII, reprezentat de Nichifor şi Grigorie Palama, care-l vor înrădăcina şi la muntele Athos, unde Palama a fost 20 de ani călugăr, înainte de a fi rânduit episcop de Tesalonic. Nichifor susţinea că ţelul vieţii spirituale este să ia cunoştinţă de tainele „comorii ascunse în inimă“, care e „lăcaşul lui Dumnezeu“. Această unire se face „coborând“, prin intermediul respiraţiei, mintea în inimă. Nichifor creează în acest scop o tehnică respiratorie care se îmbină cu rugăciunea lui Iisus, care trebuie rostită neîncetat. Biserica Romano-Catolică, care în trecut a avut rezerve faţă de „Rugăciunea lui Iisus“, reevaluează această rugăciune prin Conciliul II Vatican, menţionând în noul Catehism al Bisericii catolice următoarele: „Formularea cea mai obişnuită trasmisă de monahii din Sinai, din Siria şi din Muntele Athos este invocaţia: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii!». Ea îmbină imnul hristologic din Filipeni 2,6-11 cu invocaţia vameşului şi acelor ce râvneau lumina. Prin aceasta, inima se pune în armonie şi cu milostivirea Mântuitorului lor. Invocarea Sfântului nume al lui Iisus este calea cea mai simplă a rugăciunii neîncetate. Repetată adesea de o inimă plină de smerită atenţie, ea nu se pierde într-un şuvoi de cuvinte, ci păstrează cuvântul ce aduce rod întru răbdare. Ea este cu putinţă în orice clipă, pentru că nu este o ocupaţie alături de o alta, ci unica ocupaţie, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, Care însufleţeşte şi transfigurează orice acţiune întru Hristos Iisus“.
Pilda zilei
„Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!”
Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva şi căpitanul a zis: – Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia.
Şi, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat şi au mers mai departe cu bărcile. Era o insulă cu multă vegetaţie. Oamenii au ieşit şi ei din corabie şi au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa:
– Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi. Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceştia îi înţelegeau. Şi toţi se întrebau ce e cu aceşti oameni, aşa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat:
– De unde sunteţi voi? De când staţi aici? Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună:
– Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau şi părinţii noştri pe vapor, dar ei au murit. Şi trăim aici de atunci.
– Şi din ce trăiţi?
– Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe. Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viaţa lor pe insulă. Căpitanul le-a spus:
– Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi?
– Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie şi suntem fericiţi.
– Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”?
– Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt. Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane.
– Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”.
Pe vapor era şi un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Şi el a spus către preoţii care călătoreau şi ei:
– Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm. Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat. În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis:
– Eu am uitat, voi mai ştiţi?
– Nici eu nu mai ştiu.
– Haideţi după vapor, că nu este departe. Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie:
– Mai staţi, mai staţi! Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis:
– Am uitat “Tatăl nostru”. Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:
– Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine.
