Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul.
Sfântul Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306 d. H. în Nisibis fiind din Mesopotamia. De neam era sirian, iar părinţii săi erau creştini. A învăţat carte la Şcoala din Nisibe, însă, atunci când perşii au ocupat cetatea, şcoala s-a mutat la Edesa, păstrând limba siriană. Aceasta se întâmpla pe la anul 360. Sfântul Efrem a trăit sub împăraţii romani începând cu marele Constantin (306-337) şi până la Valens (364-378). A fost hirotonit diacon de Episcopul Iacob din Nisibe şi i s-a încredinţat noua Şcoală siriacă din Edesa, care a cunoscut o mare strălucire sub conducerea sa. Tradiţia spune că Sfântul Cuvios Efrem a luat parte la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325, fiind tânăr diacon, ca şi Sfântul Atanasie cel Mare, şi tot din tradiţie ştim că a fost hirotonit preot de Sfântul Vasile cel Mare, pe când se afla în Cezareea Capadociei. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un mare rugător iubitor de viaţă duhovnicească. Prin imnele şi poemele sale, el urmărea întărirea dreptei credinţe în cei care le auzeau, căci ele erau cântate sau citite în biserici. Pentru darurile sale a fost numit „harfa Duhului Sfânt”. A cântat cu mare strălucire credinţa, rugăciunea şi mai ales pocăinţa. Fragmente din scrierile sale se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, rostită în timpul Postului Mare. Astfel, scriind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i, la adânci bătrâneţi ajungând, s-a mutat în pace la Domnul.
Sfântul Isaac s-a născut în regiunea Qatarului sau a Bahreinului actual, pe coasta vestică a Golfului Persic. Pe când era destul de tânăr, el a intrat în mănăstirea Mar Matei, împreună cu fratele său. Datorită vieții lui sfinte, a învățăturilor și nevoințelor sale, părinții din mănăstire au voit să îl pună stareț, însă acesta a refuzat, iar monahii l-au ales în schimb ca stareț pe fratele său. Râvnind după nevoințe mai aspre, cuviosul Isaac s-a retras în pustie. Faima lui de om sfânt și învățător în viața duhovnicească s-a răspândit mult. Remarcat de catolicosul Gheorghe I (658-680), care l-a hirotonit episcop de Ninive, i s-a cerut să renunțe la această poziție după numai cinci luni sau, după alte versiuni, a renunțat de bunăvoie, dorind să se întoarcă în pustie și neputându-se acomoda cu viața din lume. Retrăgându-se din scaunul episcopal, Sfântul Isaac a plecat spre sud, în sălbăticia Muntelui Matout (probabil în regiunea Kuzistan din Iran), un refugiu al anahoreților. Acolo a trăit în singurătate mulți ani, nevoindu-se în post, rugăciune și studiul Sfintei Scripturi. Se povestește că se hrănea doar cu puțină pâine și legume nefierte. Sfântul Isaac a fost și unul din puținii sfinți răsăriteni care au ajuns pe o asemenea treaptă duhovnicească, încât a îndrăznit să se roage chiar și pentru demoni. Se spune că, din pricina multelor nevoințe și a studiului intens, a ajuns să orbească. Orbirea, precum și vârsta înaintată l-au obligat să părăsească pustia și să se retragă la Mănăstirea Rabban Shabur, unde a adormit cu pace, la o vârstă înaintată și unde a fost și înmormântat.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea Sfântului Efrem Siriul
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”
Rugăciunea Sfântului Efrem Siriul face parte dintr-un ritual de închinăciune, după ea urmând 3 serii de câte 4 mătănii, după fiecare rugă din cele ce urmează: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (metanie), Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! (metanie), Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă! (metanie), Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă! (metanie).
Gândul zilei
„De ce îți întărești legăturile? Ia-ți viața în propriile mâini mai înainte ca lumina ta să înceapă să pălească și să cauți un ajutor pe care nu o să-l găsești. Viața aceasta ți-a fost dată pentru pocăință; nu o irosi căutând lucruri deșarte.” – Sfântul Isaac Sirul
Știai că?
Imnul este o poezie religioasă de laudă şi slăvire a lui Dumnezeu şi a sfinţilor, care se cântă în timpul săvârşirii slujbelor în cadrul cultului bisericesc. Poezia religioasă în cultul ortodox îşi are rădăcinile în imnografia bizantină (canoane, tropare, condace, stihiri etc.) care este o adevărată enciclopedie teologică versificată sau o teologie popularizată sub forma imnelor şi a poeziei. Prin această imnografie, dogma ortodoxă şi-a găsit cele mai frumoase formule de exprimare, în formele cultului ortodox.
Pilda zilei
Patru lumânări
Patru lumânări ardeau încetișor, și dacă ascultai cu atenție puteai chiar să le auzi vorbind: Prima a spus:
-Eu sunt Liniștea, în ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viața lor…
Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credința, oamenii spun că pot să trăiască foarte bine și fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard… Când a terminat de vorbit, și aceasta s-a stins.
-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar și pe cei mai apropiați oameni din viața lor… O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, și văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
-Voi ar trebui să fiți mereu aprinse… Cea de a patra lumânare i-a șoptit ușor:
-Nu-ți fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranța!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.
