Sfinții zilei
† Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare; Sfântul Mucenic Eusebiu; Sfinții Mucenicii In, Pin și Rim.
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare s-a născut în Melitina Armeniei în anul 377 într-o familie de credincioși, din părinții Pavel și Dionisia. Numele său de botez, Eftimie, înseamnă în limba greacă „veselie”. Sfântul a deprins tainele Sfintei Scripturi după moartea tatălui său, mama l-a încredințat fratelui ei , care era preot,spre a-l crește în apropierea tainelor bisericești. La vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi a rămas într-o mănăstire numită Fara unde l-a cunoscut pe Cuviosul Teoctist. După cinci ani a ieşit din Mănăstirea Fara şi s-a sălăşluit într-o peşteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Pentru nevoinţele sale, marele Eftimie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al prorociei. A fost descoperit de nişte păstori şi multă lume a început să vină la el. A întemeiat mănăstire de obşte şi lavră de sihaştri, mulţi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de acele locul. Cuviosul Eftimie era cunoscut şi cinstit de cei trei mari îndrumători ai vieţii pustniceşti din vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, Fericitul Sava cel Sfinţit şi Sfântul Teodosie, toţi patru apărau dreapta credinţă statornicită la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451.Sfântul Eftimie a prorocit că doi dintre ucenicii săi, Ilie (494-516) şi Macarie (544-554, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare nu a urmărit niciodată să primească laude, astfel că, întreaga sa viață a iubit străinii și îndrumarea sihaștrilor. El s-a mutat la Domnul în anul 473, la vârsta de 97 de ani, iar părți importante din moaștele sale se află la Mănăstirile Marea Lavră și Iviron din Muntele Athos, însă și în alte locașuri creștine.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea lui Sf. Eftimie cel Mare
„Pentru că luminându-ți ochii sufletului tău, cu toată inima ai slujit ca un înger în trup, Lui, care te-a și preamărit după multele tale trude și osteneli cu darul minunilor Sale în viață și după moarte, căci așa preamărește Dumnezeu pe cei ce-L măresc cu laudă și fapte bune. Așadar, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, că cel ce în cer fiind neîncetat te rogi cu Preacurata Maică a lui Dumnezeu și cu toți sfinții pentru întărirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, a bunilor conducători și a supușilor lor, ca să asculte de legile țării, pentru întărirea fraților și a tot clerul ortodox și cinul călugăresc și pentru mântuirea tuturor dreptcredincioșilor creștini din toată lumea, roagă-te și pentru noi ca să fim apărați de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, fii solitor și rugător pentru noi către Domnul Dumnezeu. Izbăvește-ne de toată ispita neașteptată și de muncile cele veșnice, ca să aflăm milă în ziua Înfricoșatei Judecăți și să ne învrednicim acelor nespuse bunătăți, privind și preamărind Lumina cea preadulce și desfătata a feței Preamilostivului Dumnezeu, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh în veci. Amin!”
Gândul zilei
„Gândurile neîncetate la Dumnezeu pot crea dependență de Cer iar dacă le mai cobori și în inimă „riști” să primești în dar – mântuirea!”Cum îți sunt gândurile, așa ți-e viața”. – Părintele stareț Tadei de la Vitovnita
Știai că?
Otpustul sau Încheierea este porţiunea finală din slujba religioasă în care preotul sau episcopul slujitor, dă binecuvântarea finală, solemnă, credincioşilor. Otpustul nu se face la slujbele la care nu prezidează preotul sau episcopul. Imediat după otpust, corul sau strana (dacă există) rosteşte „Amin-ul final”, asemănător celui iniţial,un „Amin” foarte prelungit şi melodios.
Încheierea (otpustul) are două forme. Sfânta Liturghie, Vecernia Mare şi Utrenia slujite duminica sau de sărbători care includ şi citiri din Sfânta Evanghelie la Utrenie folosesc otpustul mare. Celelalte slujbe ale zilei se termină cu o formă redusă numită otpustul mic.
Otpustul (încheierea) poate conţine elemente variabile determinate de ziua săptămânii, perioada liturgică, praznicul zilei, de slujba care se face sau în funcţie de sfântul de hram al bisericii.
Pilda zilei
Cizmarul fericit şi nefericirea bogăţiei
A fost odată un cizmar sărac care era mereu vesel. Părea aşa de fericit, încât de dimineaţă până seara cânta de bucurie. Mereu se adunau mulţi copii la fereastra casei sale şi-l ascultau cu atenţie. Uneori se adunau şi păsărelele ca să-l asculte. Lângă el locuia un bogat. Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu îşi număra galbenii. Abia dimineaţa se ducea la culcare. Ziua însă nu putea să doarmă pentru că-l auzea pe cizmar cântând și invidia îl nimicea, deoarece nu-și putea închipui cum un sărăntoc poate fi vesel.
Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi şopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Îl invită la el şi, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni. Când cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodată nu văzuse atâţia galbeni. Începu să-i numere cu grijă, iar copiii priveau cu atenţie la el. Erau aşa de mulţi, încât cizmarului îi era frică acum să-i nu-i fure cineva. De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat. Dar şi acolo se gândea la ei şi nu putea să adoarmă. Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc. Dis-de-dimineaţă se sculă şi luă galbenii şi-i duse în coteţul cu găini. Dar nici cu acest loc nu era prea mulţumit şi, după un anumit timp, săpă o groapă şi îngropă punga cu galbeni în pământ. Ştiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea şi nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa. Din această cauză era neliniştit, palid şi frământat de gânduri. Nici păsărelele şi nici copiii nu mai veneau să-l viziteze. Aşadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă?
Într-una din zile, cizmarul luă punga cu galbeni şi-i duse înapoi bogatului. “Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit şi nici prietenii mei nu mai vor să ştie nimic despre mine. Vreau să fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioară”.
De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.
