Sfinții zilei

Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Sfântul  Cuvios Marta

Rugăciunea zilei

RUGĂCIUNEA DE LUNI

Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotțiitorule, Care, cu Cuvântul Tău, ai întemeiat în această zi tăria cerului, binecuvintează ziua aceasta, întărind și în inima mea gândul la cele cerești și despărțindu-l ce toate cele pământești și nemântuitoare ce caută să-l despartă de a Ta voire. În această zi în care Fiul Tău Cel iubit, venind în lume și căutând rod într-un smochin, dar neaflând nimic, l-a blestemat să rămână veșnic neroditor, mă rog Lui cu pocăință, grăind: Doamne, Iisuse Hristoase, caută cu milă, și către mine netrebnicul robul Tău și nu mă pedepsi pentru lipsa roadelor din sufletul meu, ci, pentru rugăciunile îngerului meu păzitor și ale tuturor Puterilor cerești, miluiește-mă și-mi iartă nerodirea și nelucrarea, punând în inima mea …

Gândul zilei

„Întâmpină fiecare nouă zi asemenea unui sol al lui Dumnezeu.

Înfruntă fiecare situație, întâmpină pe fiecare om ca și cum menirea lor este cea de a dovedi că eşti creștin.

Să nu‑ți închipui că doar situațiile bune, sfinte și binecuvântate sunt de la Dumnezeu. De fapt, până și cele mai grele situații și cei mai răi oameni pe care‑i întâlnești sunt daruri de la Dumnezeu:

Ești creștin și Domnul Dumnezeu te pune în astfel de situații pline de tensiuni otră­vitoare, de temeri, de dureri, de ură, ca să ­aduci cu tine pacea, iubirea și adevărul lui Dumnezeu, însăși prezența lui Dumnezeu.”

Mitropolitul Antonie de Suroj

„Făcând din viață rugăciune”

Știai că?

Denia este un serviciu religios ce se oficiază seara sau noaptea, în ajunul unei sărbători, într-o mănăstire sau biserică.

Pilda zilei    

Semințe și flori

A fost odată un bărbat care luă autobuzul în fiecare zi pentru a merge la serviciu. La o stație ulterioară, o bătrânică se urcă în autobuz și se așează lângă fereastră. Deschide o pungă și până la capăt aruncă ceva pe fereastră.   A fost așa în fiecare zi la fel.

 Într-o zi intrigat, bărbatul a întrebat-o ce aruncă pe fereastră.

 -Sunt semințe.

– Semințe –  semințe de ce?

  – De flori. Mă uitam afară și nu vedeam nimic. Aș vrea să pot călători văzând flori până la capăt. Nu ar fi frumos?

– Dar semințele cad pe asfalt și sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări. Crezi că semințele tale vor germina pe marginea drumului ?

   Multă mizerie faci…

 -Cu siguranță că da! Deși unele sunt pierdute, unele vor ajunge unde trebuie și cu timpul vor încolți.

-Dar… vor întârzia să crească. Au nevoie de apă

 -Fac ce pot! Vor veni și zile ploioase.

Și bătrânica continua cu munca ei.

 Bărbatul  coborând din autobuz ,credea că femeia și-a pierdut puțin mințile.

  Câteva luni mai târziu, bărbatul mergând la serviciu, privea pe fereastră  și a văzut tot drumul plin de flori.

 Tot drumul parcurs era  un peisaj colorat și înflorit.

   Și-a amintit de bătrânică că nu o văzuse de la un timp încoace. La întrebat pe șofer.

  -Bătrâna cu semințele unde este?

   – A murit de o lună!

 Bărbatul s-a întors la scaunul său și continuă să privească peisajul încântător și își spunea: Florile au răsărit, dar pentru ce folos munca ei?

    Nu s-a putut bucura de această priveliște!

 Deodată a auzit râsul unui copil arătând spre flori. 

 -Uite tati! Uite câte flori!

 -Ce frumoase sunt!!!

 

  Bătrâna din această poveste, și-a făcut treaba, răspândind moștenirea către toți cei care au putut să o primească, către toți care o vor putea înțelege și admira pentru a fi fericiți.

       Continuați să aruncați semințe de frumos, de iubire , de dăruire și vor apărea până la urmă …..flori.( text preluat)

     Cuvintele bune , faptele curate , gândurile bune, inima bună ,cunoașterea adevărata…sunt semințe ale frumuseții  și înțelepciunii vieții.

  Un simplu act de bunătate crează un clipocit etern în suflet care se întoarce la tine mai devreme sau mai târziu !

Pr.Ioan Bârgaoanu

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău