Sfinții zilei
Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Constantinopol (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește).
În vremea dreptcredinciosului împărat Heraclie (610-641), au început a fi scoase din sânurile pământului moaștele creștinilor uciși în vremea prigoanei creștinilor de către împărații romani păgâni, au stat acolo vreme îndelungată, neștiute de nimeni, uciși pentru credința în Iisus Hristos. Dumnezeu arăta semne la locul unde erau îngropate trupurile sfinților, dând prin acestea bună mireasmă și tămăduiri bolnavilor. În acele zile s-au aflat moaștele mai multor Mucenici din părțile Evgheniei, ale căror nume numai Dumnezeu le știe. Mergând la locul minunat Fericitul Toma, Patriarhul Constantinopolului (607-610), împreună cu mare sobor de preoți și de credincioși, și aflând moaștele întregi și nestricate, le-au așezat cu mare cinste în biserică, însoțindu-le cu cântări și psalmi. După aceasta, Dumnezeu i-a descoperit unui cleric cu viață aleasă, Nicolae caligraful, că între moaștele aflate sunt și cele ale Sfântului Andronic, unul din cei 70 de Apostoli și ale Sfintei Iunia, de care Sfântul Apostol Pavel amintește în Epistola către Romani (Romani 16, 7).
Rugăciunea zilei
Rugăciunea la sărbătoarea Aflării moaștelor sfinților mucenici din Evghenia
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Pe Faraon cel ce se purta pe car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut oarecând minuni, lovind în chipul Crucii și despărțind marea și pe Israel cel ce fugea pedestru l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu. Izbăvește-mă, Fecioară Maică, de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul văzut, Care era Nevăzut; și cu liniștea ta potolește valul patimilor mele, tu Singura Îndreptare a oamenilor. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin!”
Gândul zilei
„Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică. Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze, și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” – (Evanghelia după Ioan, 12, 24-26)
Știai că?
Triodul, în Biserica Ortodoxă este cunoscut atât ca o carte de cult, cât și ca o perioadă liturgică a anului bisericesc structurată în trei săptămâni premergătoare Postului Mare și șapte săptămâni de post. Dacă urmărim în calendarul ortodox prima dintre cele trei săptămâni pregătitoare dinaintea Postului Mare, observăm că zilele de miercuri și vineri sunt însemnate cu harți, adică în aceste zile nu se mai ține post, ci este dezlegare la orice fel de mâncare. Tipicul cel Mare al Sfântului Sava arată motivul dezlegării din această săptămână: „Trebuie să se știe că, în această săptămână postesc blestemații armeni urâtul lor post, iar noi, monahii, în fiecare zi, chiar și miercuri și vineri mâncăm brânză și ouă în ceasul al nouălea, iar mirenii mănâncă carne, răsturnând astfel dogma acelui fel de eres al acelora”. Mai concret, „urâtul post” despre care vorbește Sfântul Sava este, de fapt, un post de doliu care dura o săptămână, instituit de către episcopul Serghie Armeanul (sec VI) în cinstea câinelui său pierdut, Arțivurion (de aici și termenul „harți”). Acest post a fost condamnat, de-a lungul veacurilor, de mai mulți Părinți ai Bisericii, printre care se numără Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului și Sfântul Cuvios Teodor Studitul. Înțelegem că intenția pentru care nu postim în această perioadă este una apologetică sau polemică. Pe de altă parte, semnificațiile duhovnicești și pedagogice ale acestei săptămâni se regăsesc în Evanghelia Vameșului și a Fariseului, citită în Biserici în prima duminică a Triodului. În pericopă este descris felul mândru de a posti al fariseului, în antiteză cu smerenia vameșului, care era păcătos și mărturisea acest lucru în rugăciunea sa. Astfel, pentru a ne pregăti de post așa cum se cuvine și pentru ca nici noi să nu postim ca fariseul, cu îngâmfare și laudă, Biserica a suspendat total postul de miercuri și vineri. Cea de-a doua săptămână a Triodului este una obișnuită, adică vom posti miercurea și vinerea, iar cea de-a treia săptămână este cunoscută drept Săptămâna albă, atunci fiind dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește în toate zilele, inclusiv miercurea și vinerea. – Preotul Teodor Ciurariu
Pilda zilei
Flacăra din lampa vieții…
Trăia odată un medic foarte priceput și dedicat. Datorită lui, mii de oameni care erau la un pas de moarte au fost vindecați. Într-o zi Moartea a apărut în fața lui și i-a spus:
– Uite ce se întâmplă, ești într-adevăr un doctor foarte bun, dar salvând atât de mulți oameni de la moarte, deranjezi echilibrul din lume. Îți propun ceva. De astăzi, când te duci la un bolnav să îl tratezi, vei vedea o lampă lângă capul lui. Prin flacăra din lampă vei ști dacă persoana respectivă trebuie să moară sau dacă mai are zile pe acest pământ. Dacă focul este slab și pare că se stinge, acesta va fi un semn că trebuie să-l lași pe om în seama mea. Dacă focul arde puternic, înseamnă îl poți vindeca. Drept garanție a acordului nostru, îți voi lăsa propria lampă. Ține-o lângă tine ca să vezi cât va dura propria ta viață. Acestea fiind spuse, Moartea a dispărut.
Într-o zi, la scurt timp după acea întâmplare, l-au chemat pe medic pentru a salva un nou-născut grav bolnav. Când a intrat, a văzut o lampă lângă capul copilului, în care pâlpâia un foc slab, abia vizibil. Doctorul s-a gândit la acord, dar i-a părut atât de rău pentru mamă și pentru viața copilului încât a luat niște ulei din propria lampă și l-a turnat în lampa copilului, astfel mărind flacăra. A salvat copilul, l-a îngrijit și a plecat.
A doua zi a mers la o colibă unde locuia o familie săracă, dar numeroasă. Mama era pe patul de moarte iar cei șapte copii ai ei stăteau triști în jurul ei. Flacăra din lampa femeii era atât de slabă încât s-ar fi putut stinge în orice moment. De asemenea, ca în cazul copilului, a turnat ulei din lampa lui în lampa ei. Zi de zi, doctorul făcea la fel, nici măcar o dată nu a respectat acordul și de fiecare dată și-a mai luat puțin ulei din lampă pentru a-i salva pe alții. A trecut un an și medicul s-a îmbolnăvit grav, iar când s-a uitat la flacăra vieții sale, a văzut că abia clipea. Deodată, Moartea a apărut lângă el și i-a spus:
– M-ai înșelat, ai încălcat acordul nostru de fiecare dată, dar a venit și rândul tău. Astăzi am venit după tine… Doctorul s-a trezit în lumea de dincolo, într-o sală imensă, unde erau așezate multe lămpi, aproape stinse ca a lui.
– Mai ai o singură șansă, spuse Moartea. Pentru că tu nu ți-ai cruțat viața de dragul altora, se consideră că ai dreptul să torni la tine ulei din fiecare lampă pe care o vezi aici și să-ți continui viața încă mulți ani.
– Nu, nu vreau să profit de alții, scutură medicul din cap.
– În acest caz, nu mai am putere asupra ta, ai dovedit că ești special. Ești liber să trăiești, pentru că atunci când o persoană își dedică viața altora, devine nemuritoare. «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-și pună pentru prietenii săi.»
„Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul….”
