Sfinții zilei  

Sântul Proroc Avacum; Sfântul Mucenic Miropi; Sfântul CuviosPorfirie Cavsocalivitul; Sfântul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului.   

Rugăciunea zilei

   Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aducem Ție mulțumire pentru binefacerile de care ne-ai învrednicit pe noi , și neamul nostru , nevrednicii robii Tăi. Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțumim  și cu smerenie ne  rugăm  nemăsuratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să ne dăruiești faceri de bine, ca să sporim în dragostea de Tine și de aproapele nostru. Izbăvește-ne  de tot răul și necazul.  Dăruiește-ne  pace, sănătate și liniște  Și ne învrednicește ca în toate zilele vieții noastre  totdeauna mulțumire să-Ți aducem și să grăim și să cântăm cele preabune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Gândul zilei

“Când te rogi pentru cineva, îl învălui cu iubire. Valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; se creiază în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâurește, îl călăuzește spre binele său.” – Sfântul Porfirie Kavsocalivitul

Știai că?

Pilda sau proverb ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei a aspectului etc. În Sfânta Scriptură, termenul e folosit cu sens de proverb: „Pildele lui Solomon“, titlul cărţii ce conţine Proverbele lui Solomon, carte canonică în Vechiul Testament, cu caracter didactic; folosit pentru o povestire cu caracter alegoric, cum este parabola, în Noul Testament, Parabolele Mântuitorului se mai numesc şi Pilde. Ele au caracter educativ, religios-moralizator.

Pilda zilei

Credința vine prin auzire și se desăvârșește prin împlinire

La un bătrân călugăr erau adunați o mulțime de creștini. Toți erau foarte entuziasmați de frumoasele învățături pe care le auzeau de la dânsul. Bătrânul văzând entuziasmul creștinilor pentru viața duhovnicească, le spuse:
– V-am învățat cum se tâlcuiește Biblia, v-am deslușit poruncile lui Dumnezeu iar înainte să plecați vreau să închei cu o pildă:
– Se spune într-o carte veche că un creștin după o viață frumoasă trăită în Biserică a plecat la Domnul. Acolo a fost întâmpinat de îngerul păzitor care l-a condus la Rai. Vizitând Raiul era foarte încântat de frumusețile de acolo și cum petrec creștinii mântuiți veșnicia! La sfârșitul călătoriei văzu pe-o parte un munte mare de urechi și la întrebat pe înger:
– Ce înseamnă sfinte înger muntele imens de urechi?
– Acestea sunt urechile creștinilor care au ascultat cu multă bucurie și entuziasm Cuvântul lui Dumnezeu, sfaturile bisericii, pravila bisericească, dar nu le-au împlinit. Urechile care au ascultat iată s-au mântuit și au ajuns în Rai, dar stăpânii urechilor sunt în focul iadului! a răspuns îngerul.
– Numai auzirea învățăturilor duhovnicești nu mântuiește.
Cele ce omul a auzit trebuie să străpungă inima, să le primească și să le păstreze să aducă roadă căci astfel le fură satana. Nu auzitorii legii, ci împlinitorii ei se vor mântui.
V-am spus la urmă pilda aceasta ca nu cumva toată osteneala mea și a voastră să fie zadarnică.
Biblia, învățătura de credință, pravila bisericească, canoanele, slujbele și toate celelalte rânduite de biserică sunt mijloace prin care noi trebuie să devenim bine plăcuți lui Dumnezeu prin mărturisire, cuvânt și faptă.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău