Sfinții zilei

Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului; † Sfântul Mucenic Lup; Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum

Sfântul Mucenic Lup a viețuit în timpul domniei lui Aurelian și era plin de dragoste pentru Hristos. A distrus și sfărmat statuile închinate idolilor de la acea vreme scufundându-le în apă. Păgânii voiau să îl prindă și să îl pedepsească. S-au năpustit cu săbii asupra sfântului și atât de mare a fost protecția lui Dumnezeu încât cei care îl atacau s-au tăiat unii pe alții. Au vrut să îl doboare cu ajutorul săgeților, dar acesta nu pățea nimic și acele săgeți se întorceau de unde au venit. Sfântul Mucenic Lup în timpul acestor încercări le vorbea despre cuvântul lui Dumnezeu. Acesta nu era botezat și s-a rugat cu așa mare ardoare la Dumnezeu pentru acest lucru încât cerul s-a deschis și apă s-a vărsat peste el. Sfântul și-a dat viața pentru Hristos plecându-și capul sub sabie și răbdând multe chinuri.

Sfinte Mucenice Lup, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Cuvioasa Sofia din Suzdal

„O, prealăudată şi dreaptă maică Sofia, minunată ascetă a ţinuturilor Suzdalului, cinstim vieţuirea ta cea evlavioasă, faptele tale cele mari, ne închinăm cinstitelor tale moaşte şi cu dragoste sărutăm chipul tău cel sfânt, aducându-ţi rugăciunile noastre. Ajută-ne nouă, celor ce suntem străini şi venetici în această lume, să găsim calea cea adevărată a vieţuirii creştine. Nu-ţi întoarce faţa de la cei ce aleargă la mijlocirea ta; înţelepţeşte-i pe cei ce se nevoiesc în monahism ca să cunoască chipul mântuirii sufletului şi calea smereniei, a răbdării şi pocăinţei. Ajută-ne să ne păstrăm curăţia, ascultarea şi dragostea lui Dumnezeu. Fii scut şi apărare de orice rău aşezământului în care şi tu te-ai nevoit. Întoarce şi înţelepţeşte pe oamenii rătăciţi, pe calea cea dreaptă. Roagă pe Dumnezeul puterilor să aibă milă de sufletele noastre şi să ne dăruiască timp pentru pocăinţă, ca prin mijlocirea ta să ne învrednicim a trece fără cădere viaţa noastră cea pământească şi să ne facem părtaşi veşnicei fericiri în locaşurile cereşti ale Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

Gândul zilei

„În ceea ce privește iubirea de Dumnezeu, e singura iubire care nu riscă să fie oarbă!”- Vladimir Ghika

Știai că?

Prescura reprezintă acea pâine dospită amestecată cu apă și sare, care se folosește în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Cuvântul provine din limba greacă care înseamnă jertfă. Aceasta se realizează după cum prevede Liturghierul. Prescura are mai multe forme, dar cea mai întâlnită este cea rotundă și este marcată cu pistornicul care are inițialele IC.XC.NI.KA care semnifică „Isus Hristos învinge!”.

Pilda zilei    

Cred în înviere

Un oarecare om îl întrebă odată pe marele fizician Isaak Newton: „Crezi că omul, după ce prin moarte a devenit praf şi cenuşă, poate să învie din morţi?”. Fizicianul îi răspunse: „Cred, cum să nu cred”. Omul îl întrebă mai departe: „Poţi să-mi dovedeşti lucrul acesta?”. Newton îi răspunse: „Da, voi încerca”. El luă un pumn cu nisip şi unul cu pilitură de fier, le amestecă şi apoi îl întrebă pe acel om: „Crezi că se poate despărţi nisipul de această pilitură de fier?”. Omul îi răspunse: „Nu, cum să se poată!”. Newton luă atunci un magnet, îl apropie de grămadă şi adună laolaltă toată pilitura de fier, despărţind-o astfel de nisip. Apoi adăugă: „Dacă Dumnezeu a dat atâta putere acestui magnet ca să poată atrage toată pilitura de fier, nu va avea El oare atâta putere, încât să poată învia pe oameni din morţi? Cu siguranţă că da”.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău