Sărbătoare uriașă pentru toți credincioșii din România, în data de 15 august.
Ortodoxe
Adormirea Maicii Domnului
Greco-catolice
Adormirea Maicii Domnului
Romano-catolice
Adormirea Maicii Domnului;
Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit de Biserică la 15 august.
După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Adormirea şi ridicarea cu trupul la cer a Maicii Sale reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor.
Anii trăiţi pe pământ de Născătoare de Dumnezeu nu se cunosc cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănţuite împotriva creştinilor: „pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspândea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori” (Vieţile Sfinţilor).
Dar, potrivit Tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit multă vreme după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos.
Apropiindu-se de adormirea sa, cu trei zile înainte, Născătoarea de Dumnezeu a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică; a primit vestea cu multă bucurie, căci mergea la Fiul ei şi se alătura tuturor puterilor cereşti şi sufletelor drepţilor.
Vestindu-i Arhanghelul Gavriil ceasul morţii, i-a spus să nu se tulbure de aceasta, căci va fi o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.
„Din această lume moartea cea trupească nu va stăpâni peste dânsa, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului ca pe o dormitare de somn, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului, întru care, dănţuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta” (Vieţile Sfinţilor).
Mare şi negrăită bucurie i-a adus Maicii Domnului vestea mutării sale la ceruri, „pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decât ca să petreacă în ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se îndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite?”. Iar pentru lumea toată, după moartea ei, va putea cu mai multă înlesnire să se roage şi să milostivească bunătatea Lui, stând mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură.
În acel timp, Preacurata Fecioară locuia în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan Evanghelistul, şi ieşea de multe ori în locurile pe care Iisus Hristos le-a sfinţit cu urmele picioarelor Sale, şi unde Şi-a vărsat sângele. La Golgota şi la Mormântul în care a fost pus Iisus, din dragoste de mamă, vărsa multe lacrimi.
În zilele în care Maica Domnului îşi pregătea plecarea din această lume au fost aduşi la Ierusalim prin puterea lui Dumnezeu şi Sfinţii Apostoli, care erau răspândiţi între neamuri pentru a propovădui Evanghelia.
După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă, a urmat clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă).
Atunci, ea a rostit cu bucurie: „‘Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea’. Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi: ‘Fie mie acum după cuvântul tău!’ Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul şi din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce” (Vieţile Sfinţilor).
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiţia mai notează că mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor.
Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde Sfânta Fecioară a dorit să fie înmormântată. Satul Ghetsimani de lângă Muntele Eleon se afla în apropierea cetăţii Ierusalimului, acolo, în valea lui Iosafat, era mormântul Sfinţilor şi Drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana.
Ajungînd la Ghetsimani, Sfinţii Apostoli cu toată mulţimea credincioşilor au pus lângă mormânt patul cu preasfântul trup, dar s-a ridicat strigare mare de plângere şi abia spre seară a fost pus în mormânt şi, punând o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormânt, fiind ţinuţi de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, stând lângă mormântul Preacuratei Fecioare, săvârşind ziua şi noaptea cântări de psalmi.
În toată vremea aceea, se auzeau în văzduh glasuri de oşti cereşti cântând şi lăudând pe Dumnezeu şi fericind pe Maica lui Dumnezeu. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
