Sărbătoarea zilei 7 aprilie: Cine sunt cinstiți astăzi, conform calendarelor creștine

Sărbătoare 7 aprilie
Pe data de 7 aprilie a fiecărui an se face pomenirea câtorva sfinți. Iată cine sunt aceștia!
Ortodoxe
Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei
Greco-catolice
Sf. cuv. ep. Gheorghe Mărturisitorul; Sf. m. Caliopie
Romano-catolice
Sf. Ioan Baptist de La Salle, pr.
Cine a fost Sfântul Caliopie
Sfântul Mucenic Caliopie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 7 aprilie.
Sfântul Caliopie s-a născut în Perga Pamfiliei (sudul Asiei Mici), tatăl său avea rang senatorial și a murit înainte de nașterea unicului său fiu.
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, s-a aflat despre tânărul Caliopie că este creștin. Mama sa, fericita Teoclia, a dat atunci fiului său aur mult, haine și slugi și l-a trimis cu corabia într-un alt ținut ca să scape de judecata păgână.
Ajuns în Pompeiopolis, Caliopie a refuzat să ia parte la o sărbătoare în cinstea zeilor. A fost dus la comandantul cetății, Maximus, și a mărturisit înaintea acestuia că este creștin. Pentru faptul că a rămas credincios lui Hristos, a fost supus la chinuri fără de măsură.
Trupul său sfârtecat oferea o jalnică priveliște tuturor celor ce priveau. Oamenii au strigat atunci, zicând: \" \"O, judecată nedreaptă! O, ce tânăr și cum se pierde!\" Și a zis ighemonul către Sfântul Caliopie: \"Oare nu ți-am spus că tinerețile tale te fac îndrăzneț și mai grele munci îți mijlocesc ție?\" Răspuns-a Sfântul: \"Câine fără de rușine, ți se pare că m-am înfricoșat de muncile tale?\" Zis-a ighemonul: \"Ticălosule, mă ocărăști ca să te pierd mai degrabă; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te și jertfește zeilor ca să scapi de cele mai multe și mai cumplite munci\" \". (Viețile Sfinților)
Sfântul mucenic a zis: \"Nădăjduiesc spre Hristosul meu că nu-mi voi păta curata mărturisire a lui Dumnezeu, Care este întru mine. Trupul meu stă înaintea ta, deci muncește-l precum voiești, având să-ți iei răsplata de la Dumnezeu în ziua înfricoșatei judecăți; căci cu ce măsură vei măsura, cu aceea ți se va măsura ție". (Viețile Sfinților)
Teoclia, fericita lui maică, aflând despre pătimirea pentru Hristos a Sfântului Caliopie, fiul ei cel unul născut, a scris îndată așezământ desăvârșit pentru casa sa și pentru toate averile. A dăruit libertate robilor și roabelor sale, în număr de două sute și cincizeci, și cât aur și argint avea, ca și îmbrăcăminte de mult preț, pe toate le-a împărțit săracilor, iar pe celelalte moșii și averi, adică țarine și vii le-a dăruit Sfintei Biserici.
Apoi, lăsându-și patria sa, s-a dus în Cilicia la fiul său cel ce pătimea pentru Hristos. Și, dând străjilor temniței aur, a intrat în cea mai dinăuntru temniță și văzând pe fiul său în lanțuri, i s-a închinat lui și îi ștergea rănile. Iar Sfântul Caliopie fiind legat cu fiare și cu tot trupul istovit de multe răni, nu putea să se scoale înaintea maicei sale și a zis: \" \"Bine ai venit, maica mea, mărturisitoarea patimilor lui Hristos\". Iar ea, văzând trupul fiului zdrobit cu răni, grăia către dânsul: \"Fericită sunt eu și bine cuvântat este rodul pântecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfânt înaintea lui Dumnezeu și ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfă bineprimită" . (Viețile Sfinților)
Sfântul Caliopie a fost osândit la moartea pe cruce.
"Și era ziua aceea Joia cea mare, în care se săvârșește aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Și văzând Sfânta Teoclia pe fiul său dus la locul de răstignire, a dat ostașilor cinci galbeni, rugându-i să nu răstignească pe Sfântul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul în jos. Iar aceasta a făcut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei să fie asemenea cu Hristos, Domnul său, prin răstignire\". (Viețile Sfinților)
"Deci, a fost răstignit Sfântul Caliopie cu capul în jos pentru Hristos, în ziua Cinei celei mântuitoare, iar în Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, în ceasul al treilea din zi și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu\". (Viețile Sfinților)
Când a fost coborât de pe cruce trupul neînsuflețit al Sfântului Caliopie, mama sa a căzut îmbrățișându-l și a murit.
* Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei, a trăit în timpul tulburărilor iconoclaste, care au marcat Biserica în secolul al VIII-lea și începutul celui de-al IX-lea. A fost martor al ultimului Sinod Ecumenic, Sinodul VII de la Niceea, din anul 787, care a condamnat iconoclasmul ca erezie și a restabilit cultul sfintelor icoane.
A fost hirotonit episcop al cetății Mitilene de pe insula Lesbos, unde a slujit vreme îndelungată, dar odată cu venirea pe tronul imperial a lui Leon (813-820), prigonitor al iconodulilor (cinstitorilor de icoane), a fost alungat din slujba de păstor și exilat la Cherson, unde a rămas până la sfârșitul vieții. (sursa: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com)
Citește și:
- 12:34 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
- 11:10 - Tradiții pe care trebuie să le respecte orice creștin în Săptămâna Mare
- 09:41 - Sărbătoare 5 aprilie. Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile
- 09:54 - Sărbătoare 4 aprilie. Sâmbăta lui Lazăr: ultima zi de pomenire a morților înainte de Paște.
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News










