Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociță Ana.
Sfântul și Dreptul Simeon, conform unei vechi tradiții transmise de Aristeas și Philon din Alexandria, în timpul domniei lui Ptolemeu al 2-lea Philadelphus, care stăpânea pământul Egiptului, un număr de 70 sau 72 de înțelepți evrei au fost adunați în Alexandria pentru a realiza traducerea scripturii Vechiului Testament în limba greacă, limba oficială în imperiul lui Alexandru Macedon și a urmașilor lui. Dintre aceștia s-a aflat și Dreptul Simeon, căruia i-a fost repartizată spre traducere cartea prorocului Isaia. Când au ajuns cu tâlcuirea la Isaia 7, 14, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putință că o fecioară să nască neștiind de bărbat și, luând cuțitul, a vrut să șteargă aceste cuvinte. În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuți o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul.”
În acel moment Sfântul și dreptul Simeon a primit de la Dumnezeu făgăduința că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara (Luca 2, 25-26).
La 40 de zile de la nașterea lui Hristos, se împlinește făgăduința făcută de Dumnezeu, căci Sfântul și Dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, va lua în brate pe Cel născut din Fecioara și va spune: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”. „Acum slobozește” înseamnă acum am înțeles că s-a împlinit ceea ce s-a făgăduit. Aceasta rugăciune „Acum slobozește”, este rostită de noi, la fiecare slujba a Vecerniei, adică la începutul unei zile liturgice.
Se spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani și după adormirea sa, trupul Sfântului Simeon a fost păstrat în Siria până în timpul împăratului Justin cel Mic (565-578), care a mutat sfintele sale moaște în capitala imperială, Constantinopol și așezate în Biserica Halcopratiei. În anul 1273, s-a intenționat mutarea sfintelor moaște de la Constantinopol la Veneția. Însă, pe drum, o furtună din Marea Adriatică, în împrejurimile Zadarului, a întrerupt călătoria și sfintele moaște au rămas în Zadar. La început, ele au fost găzduite în Biserica Sfânta Maria Major și mai târziu, în 1632, mutate în Biserica Sfântului Ștefan care a devenit până astăzi Biserica Sfântului Simeon Dreptul. În 1380, regina ungaro-croată Elisabeta Kotromanic a poruncit făurirea unei racle din aur și argint pentru trupul sfântului. Racla este o capodoperă a artei medievale, aflată sub protecția Unesco, având o greutate de peste 350 kg, împodobită cu sculpturi care amintesc evenimente biblice și istorice. Sfântul Simeon este unul din protectorii Zadarului, alături de Sfânta Anastasia și Sfântul Hrisogon. Locuitorii orașului Zadar l-a ales pe Sfântul Simeon ca ocrotitor al orașului. El este cinstit ca un mijlocitor pentru binecuvântarea copiilor.
Sfânta Prorocița Ana era fata lui Fanuil din neamul lui Asir. După ce a locuit cu bărbatul ei șapte ani, după ce acestcela a părăsit-o prin moarte, ea a rămas la Templu toată viața ei, zăbovind cu rugăciunea și cu postul. Ținând acest fel de viață în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la 40 de zile de la nașterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică și de dreptul Iosif. În icoana Întâmpinării Domnului apare și Sfânta Ana prorocița, care tine în mână un filacter (sul de hârtie pe care erau scrise versete din Vechiul Testament) deschis, pe care sta scris: „Pruncul Acesta a făcut cerul și pământul.”
Noi credem alături de Simeon că în brațele sale a stat Izbăvitorul. La fel că Ana Proorocița prin nevoință și dedicație până la apusul vieții nădăjduim să ne bucurăm cu bucuria ei de pruncul pe care L-a întâmpinat.
Sursa: Realitatea Spirituala
