Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena.
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu acest lucru, a pornit război împotriva sa. Acesta, ştiind că oştirea sa este mai slabă decât cea a lui Maxenţiu, s-a rugat lui Dumnezeu şi ca răspuns la rugăciunile lui a văzut ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă strălucind pe cer, pe care scria cu slove alcătuite din stele: „in hoc signo vinces – prin acest semn vei învinge!”. Deci, punând el pe steaguri semnul Sfintei Cruci şi monograma lui Hristos, l-a biruit pe Maxenţiu la Pons Milvius (Podul Vulturului) în anul 312. Fericitul Constantin a dat în anul 313 o hotărâre prin care acorda libertate deplină creştinilor în întreg Imperiul Roman, cunoscută sub denumirea de Edictul de la Milano. Mai târziu, împăratul Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma pe malul Bosforului, la Constantinopol, el întemeind prima cetate creştină din istorie. Tot în timpul său s-a ţinut şi Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325, în cadrul căruia a fost condamnată erezia lui Arie. Sfântul Constantin a fost îndrumat în viaţa sa de evlavia mamei sale, Elena, care, mergând la Ierusalim, a descoperit locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci. Fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se găsesc şi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Știai că?
Imparatul Constantin cel Mare a fost primul împărat roman care a trecut de la păgânism la creștinism. El a oprit persecuțiile îndreptate împotriva creștinilor și a dus o politică echilibrată, care garanta libertatea religioasă și conviețuirea pașnică a oamenilor de credințe diferite. Tot Sfântul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală a Imperiului la Constantinopol (Istanbulul de astăzi).
Înainte de bătălia de la Podul Milvius (Podul Vulturului) împotriva rivalului său, Împăratul Maxențiu, lui Constantin i s-a arătat pe cer Crucea Domnului, iar deasupra ei scria: „Cu aceasta vei învinge” (In hoc signo vinces!). Văzând semnul ceresc, ostașii lui Constantin s-au speriat. De ce? Pentru păgâni, crucea prevestea nenorociri și moarte, mai ales că era un instrument de tortură, pe cruce fiind răstigniți tâlharii și rău-făcătorii. Nici măcar Împăratul Constantin nu a înțeles, de la început, mesajul divin. Dar noaptea, Iisus i s-a arătat în vis și i-a zis că acest semn îl va proteja în toate luptele. A doua zi, Constantin cel Mare a chemat meșteri și le-a cerut să facă o cruce din aur, mărgăritare și pietre scumpe. El a mai poruncit ca toți soldații să aibă semnul Sfintei Cruci pe arme, pe steaguri, pe coifuri, pe paveze. Din lupta cu Maxențiu, Constantin cel Mare a ieșit biruitor, a devenit conducătorul Imperiului, iar în semn de mulțumire pentru ajutorul dat de Dumnezeu, a pus o cruce în mijlocul Romei, pe un stâlp înalt de piatră și, sub cruce, următoarea inscripție. „Prin acest semn mântuitor cetatea s-a eliberat de sub jugul tiranului”.Imparatul Constantin cel Mare a generalizat în 321 duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a crestinilor, zi în care și soldații asistau la slujba. Constantin cel Mare a interzis răstignirea ca modalitate de execuție și abandonarea copiilor mici. Reusește să pună în legislație morala creștină.
Constantin cel Mare s-a botezat spre sfârșitul vieții sale. Trăise ca un creștin, îi apărase pe creștini, dar momentul botezului s-a amânat și din motive diplomatice, nu doar din considerente personale.Din guvern, făceau parte demnitari păgâni, iar Împăratul nu putea să impună creștinismul unei elite majoritar păgâne. Încreștinarea lui ar fi creat tensiuni interne, care ar fi culminat chiar cu înlăturarea sa de la conducerea Imperiului Roman. Cum și-ar mai fi putut îndeplini Constantin cel Mare misiunea, dacă nu ar mai fi fost împărat?
Botezul a avut loc cu puțină vreme înainte de moarte. Pe când se pregătea să pornească o campanie împotriva perșilor, s-a îmbolnăvit grav. Cum boala sa nu dădea semne de ameliorare, împăratul și-a dat seama că i se apropie sfârșitul. Acela a fost momentul în care a decis că nu poate pleca la Dumnezeu fără să fie pregătit cum se cuvine. Botezul lui a fost și un mod de a-și curăța sufletul de păcate, și o datorie față de credința pe care o slujise, și o răsplată. În cartea despre viața Sfântului Constantin cel Mare, Eusebiu de Cezareea (care i-a fost contemporan) scrie că împăratul ar fi vrut să fie botezat în Iordan, dar a primit Sfânta Taină a Botezului în Nicomidia. Apoi, I-a mulțumit lui Dumnezeu și a adăugat: „În clipa asta pot spune cu adevărat că sunt fericit: acum știu că m-am învrednicit de viața cea fără de moarte și că m-am împărtășit din dumnezeiasca lumină”. După ce și-a luat rămas-bun de la generalii săi și după ce a lăsat în ordine treburile administrative ale Imperiului, Sfântul Constantin cel Mare a părăsit această lume în anul 337, de Rusalii. Împăratul a fost așezat într-un sicriu de aur acoperit cu purpură, a fost dus din Nicomidia în Constantinopol și a fost depus în palatul imperial, ca oamenii să îi aducă ultimele onoruri. Comandanții armatei, funcționarii statului, alți supuși ai săi și oamenii de rând se apropiau de sicriu și îngenuncheau în fața lui, la fel cum făcuseră câtă vreme Constantin cel Mare fusese în viață. De așa ceva nu mai avusese parte, până atunci, niciun alt conducător roman!
Sursa: Realitatea Spirituala
