Sfinții zilei
Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Proroc Zaharia era preot la Templul din Ierusalim, pe când la Roma era împărat Cezar Augustus (63 î.Hr. – 14 d.Hr.), iar în Ţara Sfântă domnea Irod cel Mare. Zaharia preotul avea o soţie ce se numea Elisabeta, una dintre fiicele lui Aaron. În capitolul întâi din Sfânta Evanghelie după Luca ni se spune că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7). Intrând oarecând Zaharia în templu să cădească, după rânduială, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului tămâierii, vestindu-i că Elisabeta va naşte la bătrâneţe un fiu, căruia îi vor pune numele Ioan. „Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt” (Luca 1, 14-15). La şase luni după naşterea Sfântului Proroc Ioan s-a auzit că Irod, regele iudeilor, voia să-i ucidă pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi. Tradiţia ne spune că Elisabeta s-a ascuns atunci împreună cu copilul într-o peşteră, de cealaltă parte a Iordanului, iar când ostaşii au căutat pruncul, ei nu l-au găsit. Deci, a poruncit Irod ca în locul copilului să fie omorât tatăl acestuia, Prorocul Zaharia. Şi ducându-se ei la templu, l-au înjunghiat pe bătrânul preot între templu şi altar, stropind cu sângele său altarul Domnului. Aşa s-a mutat din viaţa aceasta Sfântul Proroc Zaharia, iar pruncul Ioan, scăpând de urgie, creştea şi se întărea cu duhul, rămânând în pustie până la ceasul arătării sale în Israel (Luca 1, 80).
Gândul zilei
„Pe păcătoşi dacă îi prinde moartea ridicându-se, câştigă mântuirea. Prin faptele rele, hulim pe Dumnezeu. Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge. Nu te rezema pe sfinţenia oamenilor, ci pe frica de Dumnezeu. Numai aşa poţi să-i socoteşti pe toţi sfinţi, nu pe unul sfânt şi pe ceilalţi păcătoşi. Trebuie să ai credinţă că Duhul Sfânt te va ajuta; căinţa, pocăinţa şi lacrimile te ajută să te ridici. Nu trebuie pus în minte că gata, pe mine mă mântuieşte Dumnezeu. Dacă eşti în primejdie de moarte şi-ţi este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăinţă. Este foarte important să nu te birui de mânie în ispite, ci să spui rugăciune; să ceri ajutorul lui Dumnezeu. Diavolul caută pe toate căile să ne tulbure, să ne ocupe mintea, dar foarte mult ne ajută Spovedania. Când Duhul Sfânt s-a atins de inima cuiva, atunci inima lui arde de dorul lui Dumnezeu, de dorul lui Iisus. Când ai şchiopătări, pune-te mai mult pe pocăinţă. Un suflet care caută să-şi cureţe inima, nu se poate să nu simtă de aici veşnicia; acel suflet nu mai are îndoială de învierea morţii.” – Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton.
Rugăciunea zilei
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm: Binecuvintează, Doamne, viața noastră și ne izbăvește în toți anii vieții noastre de necazuri, de boli, de primejdii, de războaie și de toată răutatea și nedreptatea, dăruindu-ne tuturor zile bune și îndelungate, sănătate, cu bună sporire și folos în munca noastră, cu fericire și liniște. Și-Ți mulțumim pururea pentru toate și Ție mărire înălțăm, împreună și Părintelui Tău Celui fără de început și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”
Pilda zilei
La marginea unui câmp stăteau Iubirea și Despărțirea și admirau un cuplu de tineri. Despărțirea îi spune Iubirii:
– Punem pariu că îi despart?
Iubirea zice:
– Așteaptă! Lasă-mă să fac doar o încercare, iar după poți să te apropii de ei, oricât vrei, vom vedea atunci dacă îi vei putea despărți.
Iubirea s-a apropiat de cei doi tineri, i-a atins, i-a privit în ochi și a văzut cum între ei s-a aprins scânteia. Dragostea s-a îndepărtat:
– Acum, e rândul tău.
Despărțirea a răspuns:
– Nu, acum nu pot face nimic. Acum inimile lor sunt pline de iubire. Voi veni mai târziu.
A trecut timpul… Despărțirea s-a apropiat de casa lor și a văzut o familie tânără cu un copil. A sperat că dragostea a trecut și, prin urmare, despărțirea a trecut pragul casei. Dar, privindu-i în ochi, a văzut Recunoștință. S-a întors și a decis să revină mai târziu…
A mai trecut timp și Despărțirea iar a început să le dea târcoale… în casă se auzeau glasurile copiilor care își întâmpinau tatăl obosit după o zi de muncă, iar mama îi privea cu dragoste. A sperat că măcar de această dată îi va putea despărți, pentru că Iubirea și Recunoștința ar fi trebuit să plece demult din inimile lor, dar le-a citit în ochi Respectul și Înțelegerea. „Voi veni mai târziu”, și-a zis ea.
A mai trecut ceva timp… În casa lor și-a făcut apariția încă o dată Despărțirea. Copii erau deja adulți, tatăl cu părul cărunt le explica ceva, iar soția gătea în bucătărie. De această dată în ochii lor domnea Încrederea. Iarăși a plecat dezamăgită.
A mai trecut timpul… Despărțirea s-a reîntors în această casă, unde deja alergau nepoții, iar în fața căminului stătea o femeie îmbătrânită. Și-a zis: „Cred că a venit și timpul meu”. Iar în momentul în care a încercat să privească în ochii femeii, bătrâna s-a ridicat și a ieșit din casă. Despărțirea a plecat după ea. Într-un târziu au ajuns la mormântul soțului.
„Se pare că am întârziat. Timpul a făcut munca pentru mine.” A privit în ochii înlăcrimați ai femeii și a văzut în ei Amintirea… amintirea despre Dragoste, Recunoștință, Respect, Înțelegere și Încredere.
Sursa: Realitatea Spirituala
