Sfinții zilei
Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie; Sfântul Mucenic Tation.
Gândul zilei
„Ce este dureros în vremea noastră? – Că mulți din cei ce, omenește vorbind, se află la nivele înalte ale culturii, sunt orbi în ce privește pe Hristos, și nu Iî recunosc Dumnezeirea. Mai mult – cu cât sunt mai învățați, cu atât mai greu le este să primească faptul că Hristos este anume Acela care a zis: „Să se facă lumină! Și s-a făcut lumină”; că El este Cel „prin care toate s-au făcut”, așa cum spun Sfintți Părinți în Simbolul Credinței, și că toate printru Dânsul s-au făcut, și fără de Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcu.” – Arhimandritul Sofronie.
Rugăciunea zilei
„ Imi plec genunchii, Dumnezeule, înaintea măreției Tale și mă plec până la pământ înaintea Ta; căci fără să fi cerut de la Tine să fiu, m-ai adus la existență. Înainte de a mă fi plămădit în sânul maicii mele, ai cunoscut viața mea învolburată și pornită spre alunecare, dar asta nu Te-a oprit să mă creezi și să-mi dai toate cele prin care ai cinstit firea noastră, deși știai dinainte răul pe care-l voi face. Știi bine cererile mele, înainte de a le ști eu însumi, precum și rugăciunile mele, înainte de a fi rostite înaintea Ta. Dă-mi, în acest ceas, Dumnezeule, toate cele de care știi foarte bine că firea mea ticăloasă duce lipsă în primejdiile de acum. Căci știi bine întristarea sufletului meu și știi că tămăduirea lui stă în mâinile Tale. Amin!”
Pilda zilei
Podul iubirii
Un râu vijelios despărţea două sate cu oameni diferiţi. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau consideraţi sfinţi, fiindcă – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioşi, ţineau posturile şi făceau milostenie, cu o parte din venitul lor donau la biserică. Iar de-a stânga era „satul păcătoşilor”, cu oameni leneşi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nu ţineau poruncile cum trebuie.
Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător şi începu într-o clipă o furtună cum nimeni nu mai văzuse.
După ce se mai linişti un pic furtuna şi mai încetară tunetele şi fulgerele, ce să vezi?!
Râul începu să se umfle văzând cu ochii şi inunda gospodăriile. Dar, ca un făcut, s-a inundat doar „satul cuvioşilor”, nu şi cel, „al păcătoşilor”.
Multe case ale celor care se credeau „sfinţi” s-au stricat, multe animale s-au înecat şi cu multă pagubă s-au trezit prin gospodăriile lor.
După ce Dumnezeu a dat soare şi toate lucrurile s-au liniştit, cuvioşii au început să-şi pună întrebarea, cum de satul păcătoşilor a scăpat de inundaţie, iar ei s-au trezit cu atâta pagubă.
Unul dintre sătenii cuvioşi, cunoscut pentru înţelepciunea sa, dori să cerceteze acestea şi făcu un drum până la râu. Acolo întâlni pe un oarecare din satul păcătoşilor, îl salută şi intră cu el în vorbă. Acela i-o lua înainte cu vorba şi zise:
– Ce aţi crezut, că dacă duceţi viaţă cuvioasă este suficient ca să nu vă inunde?
Eu cam ştiu de ce satul vostru a fost inundat şi al nostru nu!
– Păi care ar fi motivul?
– Motivul este acesta: că oricât de smerit, de cuminte, de ascultător eşti faţă de poruncile lui Dumnezeu, mântuirea nu trebuie lucrată doar pentru tine.
– Păi ne ajutăm între noi, vrem să ne mântuim sufletele cu toţii, spuse „cuviosul.”
– Aşa este, vă ajutaţi între voi, spuse „păcătosul” apăsat.
Dar râul acesta nu l-aţi mai trecut spre noi de câţiva ani buni!
Să veniţi aici şi să ne spuneţi şi nouă cuvântul lui Dumnezeu şi să ne învăţaţi viaţa cuvioasă.
Cale către Biserică noi n-am avut datorită râului și lipsei unui pod pe care voi nu ați vrut să îl facem și pentru noi bețivii.
De aceea v-a dat Dumnezeu înundaţia, fiindcă ne-aţi lăsat să ne pierdem sufletele deşi suntem vecini.
– Păi atunci haidem să facem pace, spuse săteanul „cuvios”, întinzând mână păcătosului.
Şi fie ca odată cu această mână întinsă, să facem din două sate o singură comună şi împreună să ne mântuim!
– Bine ai grăit frate! spuse „păcătosul.” Căci mântuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toţi.
Eu gândesc aşa, că omul oricât ar fi de păcătos, se poate apleca dintr-odată spre viaţă cuvioasă. Decât să facem gard înalt mai bine facem un pod bun să ne vedem mai des. Să-L lăsăm aşadar pe Dumnezeu, să dea soare şi ploaie peste amândouă satele, ca împreună să suferim şi cele bune şi cele rele. Şi tot împreună să ne pregătim pentru dorita întâlnire cu Domnul, atunci când El ne va chema la El !
Sursa: Realitatea Spirituala
