Sfinții zilei
Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantunopol; †) Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache; ; †) Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec; Sfântul Mucenic Diomid.
Gândul zilei
„Voievodul sângelui, Martiriul Brâncovenilor e deopotrivă fascinant și devastator. Îți stoarce lacrimi din piatra inimii, dar îți zidește idealul minții. Un voievod, un prinț, un ctitor de zeci de Biserici, un erudit, un ziditor de baroc românesc, o minte uriașă, un sfetnic de taină al marilor imperii din Apus, un campion al creștinătății tuturor românilor. Jonglează inteligent între colosul barbar militarizat și cancelariile apusene. Deschide țara Renașterii și barocului. Investește enorm în emancipare culturală. Adună ca o cloșcă oamenii de cultură, filologi, filosofi, istorici, teologi, tipografi din întreaga Europă. Prin asta stârnește mânia oligofreniei imperiale a morții. Sultanul simte că românii nu mai pot fi ținuți în lesa șalvarilor și a capichihailor neroade. Deja imperiul își trăia agonizant începutul sfârșitului. După Suleyman magnificul, de la eșecul din fața porților Vienei, sultanii au început să se retragă încet din Europa, mult prea evoluată cultural pentru a se mai închina iataganului. Românii fuseseră trecuți prin Marea Roșie a sângelui vărsat de Mircea, Vlad, Iancu, Ștefan și Mihai. Fuseseră cufundați în potirul isihast al sutelor de mănăstiri zidite de voievozi. Începeau să se deștepte (ca acum). Iar Constantin Vodă era trâmbița de dimineață. Omul care avea totul, într-o clipă nu mai are nimic. Dezbrăcat de slava voievodală, în cămeșă, îngenuncheat în fața sultanului, Vodă își vede copiii tăiați ca niște miei de Fiara drăcească. Universul lui se frânge. Într-o clipită, realizează prăpastia infinită a iubirii lui Dumnezeu care dăruiește prin moarte veșnicia. Devastat de cea mai cumplită durere a lumii, împărtășit cu Crucea lui Dumnezeu care și-a văzut o istorie fiii iubiți murind, Constantin Brâncoveanu îi îndeamnă la martiriu. Și din niște oameni zdrobiți și uciși pentru credința lor, Vodă îi naște din nou în veșnicie pe fiii lui, îi face sfinți, umple Cerul de ei, sfâșie semiluna păgână și îi proorocește pieirea și moare îmbrățișat de Dumnezeu, intrând triumfal prin porțile de aur ale Liturghiei celei fără de moarte. Cum e să îți ții în brațe, ca pe niște mărgăritare ale raiului, capetele copiilor tăi? De la totul la nimic. Și de la nimic, totul. Roagă-te Vodă scump și pentru copiii noștri care se pierd în păgânătatea cea nouă.” – Pr.Ioan Istrati
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni
„O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoara sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.
O, fericiților, sfinților și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiți și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine că de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinți către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.
Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor, Amin!”
Pilda zilei
,, Mergi cu cana ta de cafea, în mână… și dintr-o dată cineva trece… te împinge și face cafeaua să se verse peste tot…
– De ce ți s-a vărsat cafeaua ?
– Pentru că cineva m-a împins !
Răspuns total greșit:
Ai vărsat cafeaua pentru că asta aveai în cană.
Dacă ar fi fost ceai… ai fi vărsat ceai. Nu ?
Orice ai în cană … este ceea ce va fi vărsat.
Deci… când viața te zguduie, (ceea ce sigur se va întâmpla cândva ), orice ai în tine… vei vărsa.
Poți trece prin viață pretinzând că, cana ta este plină de virtuți… dar când viața te împinge, vei vărsa ceea ce ai cu adevărat în tine. În cele din urmă adevărul iese la iveală.
Așa că ar trebui să te întrebi pe tine însăți: Ce este în cana mea?
Când viața devine dificilă… ce voi vărsa? Bucurie, pace, smerenie, amărăciune, cuvinte dure, furie, răzbunare…?
Muncește pentru a-ți umple cana cu recunoștință, generozitate, iubire.
Cu ce este plină cana ta cu aceia vei da… în jur „- Pr.Teodor Ciurariu
Sursa: Realitatea Spirituala
