Sfinții zilei
Sfinții Mucenici Fotie și Anichit.

Gândul zilei

„Domnul nostru ne încurajează să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Dacă El ne spune să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, cu cât mai mult face El asemenea! Și dacă El a înmulțit anii lui Faraon când a cerut să-i lungească viața, și dacă El până și de diavoli s-a îndurat cînd au cerut să intre în porci, și i-a lăsat, ne va lăsa pe noi, care Îi cerem iertarea păcatelor pentru a putea să ne unim cu El?” – Arhimandrit Zaharia Zaharou.

Rugăciunea zilei

Rugăciune la icoana făcătoare de minuni a Maici Domnului „Phovera Prostasia” – Manastirea Cutlumus (Koutloumousiou)

„O, Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru, ascultă suspinele noastre cele din adâncul inimilor, caută din înalțimea cerurilor spre noi cei ce cu credință şi cu dragoste ne închinam preacuratei icoanei tale celei făcătoare de minuni. Ca iată tulburați de grijile vieții şi cufundați în păcate, privim la Chipul tău, şi ca şi cum ai fi de față, îți aducem rugăciunile noastre. Caută din cer şi ne mântuieşte de toată reaua întâmplare, de orice boală şi primejdie şi de toată bântuiala duhului celui rău. Pazeşte-ne tari în credință, să nu ne clatine furtunile acestei lumi; încununează-ne, luminează-ne din întunericul păcatului cu sfințenia ta şi revarsă asupra noastră înțelepciunea şi lumina învățături lui Hristos. Alungă furtuna deznădejdii ce  viscoleşte sufletele noaste. Că n-avem al ajutor şi altă mijlocitoare, nici mângâiere, ci numai pe tine Maica tututor scârbiților şi a celor împovărați de greutățile şi necazurile acestei vieți. Dăruieşte-ne nouă ca să trăim restul vieții noastre în pace şi întru pocăință. De sfarşit creştinesc ne fă parte, iar la înfricoşătoarea Judecată a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, fii nouă mijlocitoare ca să fim socotiți întru cei de-a dreapta Sa, ca totdeauna să te cântam şi să te slăvim ca pe buna Apărătoare a neamului creştinesc, împreună cu cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu, în vecii vecilor, Amin!”

Pilda zilei
Sfânta Biserică

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

– Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum îl vedem peste tot.

– Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă

aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nuţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână.
Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

„Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi

din furtuna păcatelor. ”– Sfântul Nicodim.

 

Sursa: Realitatea Spirituala

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău