Sfinții zilei
Sfântul Apostol Matia; Sfinții 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos.
Gândul zilei
„Oricât ai fi de atent, oamenii îți pun piedici! Fiecare va fi pentru tine o problemă dacă nu știi să fii liber. Îl vei osândi în timp ce, în realitate, responsabilul ești tu pentru că nu știi să te păzești. Deoarece toți ne produc numeroase greutăți în viață, întotdeauna avem nevoie de luminare. Această luminare n-o putem câștiga în legăturile noastre cu oamenii. În întâlnirile noastre ne exprimăm trăirile noastre, bucuria, pacea, luminarea, sfințenia noastră. Dar toate acestea le dobândim în tăcere, la rugăciune, prin legătura noastră cu Dumnezeu, în chilia noastră. Nimeni nu ajunge sfânt din legăturile sale cu oamenii. Numai chinuri, necazuri, dureri poți să ai de la ceilalți, pentru care poți cere de la Dumnezeu o plată. Așadar, locul în care ne vom sfinți, ne vom lumina, ne vom umple, va fi chilia noastră. Iar locul în care ne vom goli bateria, ne vom stoarce energia, vor fi frații noștri. ”- Arhimandritul Emilianos Simonopetritul.
Rugăciunea zilei
RUGĂCIUNEA DE VINERI
Doamne, Iisuse Hristoase, Care în această zi, în negrăita Ta iubire de oameni, de bună voie ai primit a fi judecat cu nedreptate și osândit la moarte, batjocorit, bătut, scuipat și răstignit, primește cererea mea de iertare pentru toate păcatele mele prin care am adăugat și eu la pătimirile Tale cele multe. În această zi în care, fără de păcat fiind, ai luat asupra Ta și ai pironit pe Cruce păcatul lumii, dăruiește-mi și mie puterea de a-mi purta crucea propriilor mele păcate și neputințe și de a muri față de toată proftirea cea vătămătoare de suflet ce lucrează în mintea și în trupul meu. Sădește în inima mea adevărata pocăință, spre vindecarea și înnoirea sufletului meu cel păcătos, și compătimire pentru căderile și necazurile fratelui meu și pentru tot Omul. Așează în mintea mea pomenirea pătimirii și a morții Tale, pururea, și o păzește, cu puterea Crucii Tale, de toată alunecarea și de închipuirile cele vătămătoare, ca în toată vremea vieții mele să vestesc Jertfa Ta cea mântuitoare și să mărturisesc Învierea Ta. Încredințează-mă, Doamne, și pe mine cel pierdut, iubirii Preacuratei Maicii Tale și purtării de grijă a Ucenicului Tău celui Iubit, pentru ca, la sfârșitul vieții mele, de ei să fiu întâmpinat și dus întru Împărăția Ta. Că Tu ești Dumnezeul nostru Care Te-ai pocăit pe Cruce pentru păcatele întregii lumi și Ție slavă și mulțumită și închinăciune înălțăm, împreună și Tatălui și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”
Pilda zilei
Despre dreapta socotință pentru mântuirea sufletului
Sfântul Antonie fiind cu ucenicii săi, îi întrebă:
– Ce este mai important pentru mântuire?
Ucenicii îi răspund:
– Rugăciunea.
– Nu, răspunde Sfântul Antonie.
Apoi ucenicii continuă să înşire faptele pe care le considerau mai importante: Postul, privegherea, smerenia, îngrijirea săracilor şi a bolnavilor, primirea de străini, milostenia, dragostea faţă de om, la care ei au primit răspunsul:
Nu este adevărat!
Apoi Sfântul Antonie le-a spus:
– Cel mai important lucru este dreapta socotinţă (discernământul). Toate faptele de mai sus trebuie făcute, dar cu dreaptă socotinţă.
Zis-a iarăşi: sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreaptă socotinţă, departe de Dumnezeu s-au făcut. De foarte multe ori săvârșim anumite nevoințe dar pentru că sunt fără dreaptă socoteală, pot fi atinse de mândrie, de iubire de sine, de slava deșartă, de habotnicie, de dispreț față de cei ce nu pot face ceea ce noi facem și așa mai departe.
Ajută-ne Doamne să dobândim dreapta socotință și simplitatea minții și a faptelor noastre, ca nimic din ceea ce facem sau vom face să nu ne ridice cu mintea peste semenii noștri în vreun fel sau altul! Întotdeauna când reușim să facem ceva, să credem cu tărie că am făcut ceea ce eram datori să facem. Să nu așteptăm cumva vreo răsplată de la semenii noștri și nici măcar de la Dumnezeu pentru vreun lucru împlinit, ci să fie doar faptele firești ale ființei nostre unite cu Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu.
Sursa: Realitatea Spirituala