Sfinții zilei
(†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului;
†) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei și mama sa Sf. Emilia (Anul Nou. Tedeum ).
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, numită și Circumcizia Domnului, a fost săvârșită în cea de a opta zi după Nașterea Domnului, așa cum era tradiția la Israeliți lăsată de la Moise. Tăierea împrejur cea după trup a Domnului face parte din cele 10 praznice împărătești închinate Mântuitorului Hristos. La israeliți acest act sacru reprezintă legământul pe care la făcut patriarhul Avraam și mai târziu de Moise cu Dumnezeu. În acest moment noul născut primea apartenența de fiu al poporului ales prin numele pe care îl primea.
Amintim ca ritualul „tăierii împrejur” era prevazut de legea lui Moise pentru toți copiii de parte bărbătească. Aceasta taiere împrejur era săvârșita de către preoții Legii Vechi pentru amintirea izbăvirii poporului evreu din robia Egiptului. Era și un semn al credinței cea adevărata în Dumnezeu.
Practica circumciderii era atestata în Orientul Apropiat în doua forme: una egipteana, parțială, practicata de preoții egipteni și alta șiro-palestiniana, în care prepuțul era îndepărtat în totalitate. Evreii nu au împrumutat aceasta practică de la egipteni. Dacă la egipteni ea era aplicata numai preoților, la evrei toți cei de parte bărbătească erau supuși acestui ritual. Tăierea împrejur este asociata jertfei. Omul oferă o jertfa din sine, din propria carne, ca semn că dorește să nu mai trăiască după voia instinctelor, ci după voia lui Dumnezeu. El leapădă deprinderile vechi, toate plăcerile sale și toate lucrurile în care află desfătare; taie patimile și aplecarea spre pofte. Tăierea împrejur trebuia să susțină curăția morala: „Deci să tăiați împrejur inima voastră și de acum înainte să nu mai fiți tari la cerbice” (Deuteronom 10, 16). Sfântul Ioan Gura de Aur mărturisește: „știind că va fi nedesăvârșit sufletul urmașilor lui Avraam, le-a dat ca un frâu, semnul acesta al tăierii împrejur, pentru a le tăia pornirile lor nestăpânite de a se amesteca cu alte popoare”.
Din sinaxarul acestei zile aflăm că: „De la Sfinții Părinți am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi și să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână a Legi celei Noi.”Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.
Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și această tăiere împrejur era simbolul credincioșeniei, al alegerii și al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu și un semn de fidelitate, și de jertfă pentru a împlini voia lui Dumnezeu și a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului. Tăierea împrejur cea după trup a Domnului era doar o călăuza spre Hristos, preînchipuia Botezul – o taiere împrejur duhovniceasca. Din acest motiv, tăierea împrejur a Legii Vechi încetează prin botezul creștin. Menționam că în urma sinodului de la Ierusalim, Biserica primara hotăraște patru reguli pe care convertiții proveniți dintre păgâni trebuie să le respecte (Faptele Apostolilor 15, 19-20), printre acestea neaflându-se circumciderea. Ca locul tăierii împrejur a fost luat de botezul creștin se vede și din porunca dată de Hristos ucenicilor Sai: „Mergând invadați toate neamurile, botezându-le…” Matei 28, 19), nu spune „Tăindu-le împrejur…” După acest ritual, Pruncul a primit numele Iisus, așa cum Arhanghelul Gavriil a spus Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în ziua Bunei Vestiri (Luca 1, 31-33). În acest sens, chiar numele „creștin” (următor al lui Hristos) este un semn al intrării a omenirii într-un legământ nou cu Dumnezeu.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anilor 329-330, în Cezareea Capadociei. Părinții Sfântului Vasile erau mari proprietari de pământuri. Imbratisasera de timpuriu creștinismul, îl cunoscuseră bine pe Sfântul Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii, și, întâi de toate, înduraseră cu o răbdare neclintită persecuția de sub împăratul român Maximian, la anul 311. Sf. Vasile era unul din cei 10 frați, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios și Macrina cea tânăra; vor fi șase sfinți în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru și Sfânta Macrina cea Tânăra. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creștin, împreună cu mama lor, Emilia, și sora lor, Macrina cea Tânăra.A crescut sub inraurirea bunicii sale, Macrina (cea Bătrână), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat în permanentă lângă Vasile și Macrina (cea Tânăra) împărtășindu-le acestora învățătură duhovnicească izvorâtă din bogată să experiență de viață.Primele lecții de retorică le-a primit de la tatăl sau Vasile, el însuși retor în Cezareea Capadociei. Tatăl, cu ajutorul Emiliei și al bătrânei Macrina, l-a îndrumat pe tânărul Vasile spre două cai: educația și nevoință pentru virtute.În anul 342 va ajunge să învețe la Cezareea Palestinei alături de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu ii va fi prieten apropiat. După terminarea studiile din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis, datorită bogatele cunoștințe pe care le avea precum și istețimii sale, să studieze la cele mai alese școli ale timpului din Constantinopol și Atena, unde a avut dascăli renumiți, precum învățatul Libaniu. Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la școală din Cezareea Palestinei. În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare părăsește Atena și se întoarce în patria natală, nemaigasindu-l în viață pe tatăl sau. La rugămintea capadocienilor el suplinește catedră de retorică a tatălui sau. Pentru a lua pulsul vieții monahale din vremea să, Sfântul Vasile cel Mare a făcut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina și Egipt. Întorcându-se din călătorie, a văzut cum călugării care viețuiau în singurătate, în puștiul Cezareei, erau mai de grabă singurateci decât retrași. El a fost cel care i-a adunat pe aceștia în locuri organizate, stabilind astfel o oarecare rânduiala. Nu după mult timp, în jurul sau s-au adunat mulțime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunitați cenobitice în 358, pe malul răului Isis, lângă Neocezareea. Aici este vizitat de bunul sau prieten Sfântul Grigorie și împreună redactează Filocalia, o colecție de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, sfântul concepe Regulile monahale mari și mici. Sfântul Vasile cel Mare a fost și rămâne unul dintre marii parinți ai monahismului de tip chinovial.În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preoției, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al comunitații din Cezareea Capadociei și exarh al Pontului, pastorind nouă ani: din 370 și până în 379, când trece la Domnul pe dată de 1 ianuarie.De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a moștenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii și cuvântări, panegirice, Regulile monahale mari și mici, canoane și Liturghia ce-i poartă numele. În Cezareea Capadociei a inființat instituții de asistența socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătarii, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.Sfântul Vasile cel Mare este un mare apărător al adevărului, apărând dreapta credința înaintea ereticilor care tagaduiau dumnezeirea Fiului conduși de Eunomiu (arieni) sau dumnezeirea Sfântului Duh (pnevmatomahii sau adepții lui Macedonie). Activitatea să apologetică nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea, iar în unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat că ar fi adus inovații în invațatura Bisericii. Că răspuns la aceste acuzații, Sfântul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfânt, în care arată dumnezeirea și cinstirea Duhului cu Tatăl și cu Fiul, adică egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Pentru a stabili invațatura despre Duhul Sfânt, s-a întrunit sinodul de la Rimini, unde s-a semnat și o mărturisire de credința. În anul 364, împăratul Valens a urcat pe tronul Bizanțului. Acesta era simpatizant al arianismului și i-a excomunicat pe toți episcopii ce semnaseră mărturisirea de la Rimini, însă Sfântul Vasile cel Mare a reușit să se mențina în scaun.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea ca întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.!”
Gândul zilei
„Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască.”- (Sf. Ioan Gură de Aur).
Pilda zilei
Pildă bună la început de nou an
Un om dormea în colibă lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumina și i-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru el și i-a arătat o stanca mare din față colibei.
I-a explicat că va trebui să împingă piatră zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafață masivă și rece a stâncii de neclinitit.
În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în colibă lui, simțind că întreagă zi a irosit-o degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis să-și facă apariția în gândurile plicitisite ale acestuia :
– De atâta timp împingi piatră și ea nici nu s-a clintit.
Așa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată muncă lui va fi un eșec.
Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.
“Adversarul” i-a spus:
– De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine.
Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună pasul lui Domnului.
– Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Ține, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatră nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greșit? De ce am eșuat?”
Domnul i-a răspuns înțelegător:
– Prietene, când ți-am cerut să-mi slujeșți și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stanca, ceea ce ai și făcut.
Niciodată nu am spus că aștept că tu să o mișți. Sarcina ta era doar să împingi.
Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea??? Privește la ține…
Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice.
Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai.
Adevărat, nu ai mișcat stanca. Dar vocația ta a fost să mă asculți și să împingi, că să-ți pui la încercare credință și încrederea în înțelepciunea Mea.
Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi mută stanca.
Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendința să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simplă ascultare și încredere în El.
Cu toate că noi credem că prin credință mutăm munțîi, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii mută din loc.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca
Tradiții și obiceiuri pentru prima zi a anului
-În prima zi a noului an, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, o zi de sărbătoare încărcată de datini și superstiții. Potrivit tradiției, cum va fi ziua de 1 ianuarie va descrie cât de bine îți va merge în anul ce urmează.
-Una dintre cele mai cunoscute tradiții de pe 1 ianuarie este să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri și să dai de pomană unei persoane nevoiașe, ca să ai parte de noroc toate cele 12 luni.
-De asemenea, superstițioșii sunt de părere că, de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, dimineața, trebuie să te ştergi cu un prosop în care să pui un ban de aur sau de argint. Dacă vei face asta, atunci vei fi curat şi sănătos tot anul.
-O altă tradiție spune că prima persoană care îți intră în casă, de Anul Nou, trebuie să fie un bărbat, ca să ai parte de noroc și prosperitate.
-Conform tradiţiei populare, cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.
-În mediul rural, copiii merg la colindat în prima zi a anului, cu Sorcova sau Plugușorul, pentru a le aduce oamenilor noroc bun în casă.
Sursa: Realitatea Spirituala
