Sfinții zilei
Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sfântul Mucenic Epimah.
Gândul zilei
„Există mare sărăcie în lume: sărăcia oamenilor care nu sunt niciodată mulțumiți de nimic, sărăcia celor care nu pot nici să râdă, nici să plângă, sărăcia celor care nu știu să dăruiască nimic din ei altora. Apoi există și o sărăcie mult mai rea: cea cauzată de lipsa iubirii.- Romano Battaglia
Rugăciunea zilei
„Slabește-mă, îndură-Te de mine Doamne, păcătosul robul Tău şi mă miluieşte, ca să mă odihnesc mai înainte de a mă duce acolo de unde nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă-mă. Căci Tu cunoşti, Stăpâne, alunecarea lesnicioasă a firi omeneşti şi cum că „plecat este cugetul omului cu osârdie spre cele rele, încă din tinerețe.” Adu-Ți aminte că din pământ suntem. Adu-Ți aminte că Tu singur eşti curat şi fară de prihană şi neîntinat, iar noi toți întru certări şi canonisiri suntem. Adu-Ți aminte de îndurările Tale cele din veac şi de mila Ta, şi să nu mă osândeşti cu fărădelegile mele, nici să-mi răsplăteşti după păcatele mele. Ştiu mulțimea fărădelegilor mele, că mare este şi fără numar. Dar ştiu şi noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este şi nebiruit. Că Tu eşti cel ce ridici păcatul lumii, Care te-ai pogorât din cer pe pământ, ca să cauți oaia cea rătacită şi pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce îți pui sufletul pentru oi, şi ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintru care cel dintâi sunt eu. Amin!”
Pilda zilei
Adevărul
O bătrână a primit o ladă cu pere coapte și în fiecare zi mânca para care se strica, lăsându-le pe cele bune pentru mâine. Iar următoarea zi se strica altă pară și ea din nou o mânca pe aceea. A continuat să facă așa zi de zi, până când s-au terminat perele. În cele din urmă, bătrâna nu a gustat nicio pară bună…O poveste plină de adevăr. Și tristă. Și moralizatoare. Credem că trebuie să mai răbdăm un pic, să mai adunăm puțini bani, să mai economisim ceva și să mai îndurăm niște limitări. Iar apoi…Dar, nu există niciun „Apoi”! Există aici și acum! De unde vine această convingere că fericirea trebuie câștigată sau meritată? Dobândită? Așteptată? Ce să aștepți? Bătrânețea? Neputința? Lipsa completă de dorință? Sfârșitul?
Morala:
Trăiește aici și acum! Acționează! Și cel mai important, nu lăsa pe mai târziu, nu economisi din tandrețe, bunătate, gingășie. Iubește la maxim!
Îmbrățișează-ți, sărută-ți familia. Fă-le complimente.
Fii generos cu dragostea.Toate acestea te vor face un om fericit.
Sursa: Realitatea Spirituala