Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei

Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociță Ana  

Sfântul și Dreptul Simeon este unul dintre cei 70 de înțelepți care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Prorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putință ca o fecioară să nască neștiind de bărbat și, luând cuțitul, a vrut să șteargă aceste cuvinte. În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuți o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul.” Aceasta a fost făgăduința despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Și era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26). Dând crezare cuvintelor îngerești, Simeon a așteptat venirea lui Hristos în lume. La 40 de zile după naștere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul și a zis: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“. El a prorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii și a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Deși, Sfânta Evanghelie nu arată că a fost preot, unii Sfinți Părinți socotesc că dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim. Din lucrarea lui la „Întâmpinarea Domnului”, (Luca II, 23-27) reiese în chip neîndoielnic că dreptul Simeon a împlinit slujba de preot. Tradiția spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani. După adormirea sa, trupul Sfântului Simeon a fost păstrat în Siria până în timpul împăratului Justin cel Mic (565-578), care a mutat sfintele sale moaște în capitala imperială, Constantinopol și așezate în Biserica Halcopratiei. În anul 1273, s-a intenționat mutarea sfintelor moaște de la Constantinopol la Veneția. Însă, pe drum, o furtună din Marea Adriatică, în împrejurimile Zadar-ului, a întrerupt călătoria și sfintele moaște au rămas în Zadar. La început, ele au fost găzduite în Biserica Sfânta Maria Major și mai târziu, în 1632, mutate în Biserica  Sfântul Ștefan, care a devenit până astăzi Biserica Sfântului Simeon Dreptul. În 1380, regina ungaro-croată Elisabeta Kotromanic a poruncit făurirea unei racle din aur și argint pentru trupul sfântului. Racla este o capodoperă a artei medievale, aflată sub protecția UNESCO, având o greutate de peste 350 kg, împodobită cu sculpturi care amintesc evenimente biblice și istorice. Sfântul Simeon este unul din protectorii Zadarului, alături de Sfânta Anastasia și Sfântul Hrisogon. Locuitorii orașului Zadar l-a ales pe Sfântul Simeon ca ocrotitor al orașului. El este cinstit ca un mijlocitor pentru binecuvântarea copiilor.

Sfânta Prorocița Ana era fata lui Fanuil din neamul lui Asir. După ce a locuit cu bărbatul ei șapte ani, acesta a trecut la cele veșnice, iar ea a rămas la Templu toată viața, stăruind în post și rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Ținând acest mod de viață în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la nașterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică și de dreptul Iosif.

Rugăciunea zilei

Cântare de laudă la Dreptul Simeon, apărătorul copiilor mici

Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,

Ține această mică flăcăruie de viață.

Asemenea luminii unei candele

Este viața acestui copil, 

Iar vânturile lumii cumplite sunt,                                                                                                  

Chiar și pentru strălucitoarele stele.                                                                                                

Un foc mic se păstrează sub cenușă,                                                                                                            

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.                                                                                                          

O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează                                                                             

Trecerea prin această viață.                                                                                                              

Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.                                                                                      

Păzește sufletul și cugetul copiilor                                                                                                                

De toată întinarea cea rea a păcatului.                                                                                                          

Sufletul lor ușor ar pieri                                                                                                                                

Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.                                                                                       

O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,                                                                        

Ține această mică flăcăruie în viață!                                                                                                   

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,                                                                                           

Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit. Amin
 

Gândul zilei

„Frate, roagă stăruitor pe Dumnezeu, ca El să-ți arate un om capabil să te conducă bine, pe care trebuie să-l asculți ca pe Dumnezeu însuși". Trebuie să ascultăm fără șovăire de cel „pe care Dumnezeu, fie în chip mistic, El însuși, fie din afară, prin slujitorul Său, ți-l va arăta. Ca și pe Hristos în persoană, astfel trebuie să-l privești și să-i vorbești, astfel trebuie să-l cinstești...". Unui asemenea părinte duhovnicesc trebuie să-i arătăm încrederea și dragostea pe care o arată bolnavul doctorului care-l îngrijește, urmând metodele terapeutice prescrise și așteptând să fie vindecat. De fapt, trebuie să arătăm chiar mai multă încredere și mai multă dragoste preotului decât doctorului, ținând seama de diferența dintre suflet și trup, și de faptul că Hristos însuși sălășluiește în părintele nostru duhovnicesc, socotind cele poruncite de el „ca venind din gura lui Dumnezeu". - Mitropolit Hierotheos Vlachos,

Știai că?

Vechiul testament  constituie partea întâi a Bibliei, cuprinzând cărțile sfinte, scrise până la venirea Mântuitorului. Cărțile canonice ale Vechiului Testament, fixate de canonul biblic iudaic și pe care le menține și Biserica Ortodoxă, sunt în număr de 39. La acestea s-au adăugat și cărțile necanonice de către evreii din diaspora. O dată cu traducerea Bibliei în limba greacă (Septuaginta), aceste cărți au trecut și în creștinism. Aceste cărți sunt grupate în trei colecții:  Legea (Torah) care cuprinde cele cinci cărți ale lui Moise (Pentateuhul); Profeții (Nebuvim), în care intră profeții anteriori (Iosua, Judecători, Regi), profeții posteriori, mari (Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel) și mici (Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi); Scrierile (Ketuvim „celelalte“) din care fac parte celelalte cărți de înțelepciune (Eclesiastul, Proverbele și cărțile poetice: Iov, Psalmii, Cântarea Cântărilor). Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică, în afara câtorva texte mici, scrise în limba aramaică. Vechiul Testament constituie izvorul cel mai important pentru cunoașterea religiei evreilor.    

Pilda zilei

Judecata lui Dumnezeu

Multe gânduri ne frământă pe noi, oamenii, când gândim la judecata lui Dumnezeu. Odată, la Avva Teofil a ajuns o femeie credincioasă și i-a zis: Avva, Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, din iubire, după cum mărturisește și Sfântul Ioan Evanghelistul:”Dumnezeu este Iubire”, de ce trebuie să ne judece la sfârșitul vieții, nu ne poate mântui fără judecată?                                                                                                                                                                                   

Atunci Avva Teofil i-a răspuns:                                                                                              

Aici este marea taină a lui Dumnezeu. Ne-a creat din iubire și cu siguranță iubește pe toți oamenii, dar, ne-a lăsat și libertatea voinței, gândirii și a rațiunii. Fără libertate, omul nu ar putea fi judecat, dar, prin libertate, Dumnezeu ne arată că ne respectă ca persoane. Să ai încredere că Dumnezeu este un Tată bun și Iubitor. Care vrea fericirea tuturor fiilor săi, dar contează că și omul să conlucreze cu EL pentru mântuirea lui. Speranța și nădejdea noastră a creștinior, în iertarea lui Dumnezeu devine calea spre înviere.

https://youtu.be/tK4EzTaKl5M?t=1