Sfinții zilei

Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociță Ana  

Sfântul şi Dreptul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Prorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat şi, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte. În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul.” Aceasta a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26). Dând crezare cuvintelor îngereşti, Simeon a aşteptat venirea lui Hristos în lume. La 40 de zile după naştere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“. El a prorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Deşi, Sfânta Evanghelie nu arată că a fost preot, unii Sfinţi Părinţi socotesc că dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim. Din lucrarea lui la „Întâmpinarea Domnului”, (Luca II, 23-27) reiese în chip neîndoielnic că dreptul Simeon a împlinit slujba de preot. Tradiţia spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani. După adormirea sa, trupul Sfântului Simeon a fost păstrat în Siria până în timpul împăratului Justin cel Mic (565-578), care a mutat sfintele sale moaște în capitala imperială, Constantinopol și așezate în Biserica Halcopratiei. În anul 1273, s-a intenționat mutarea sfintelor moaște de la Constantinopol la Veneția. Însă, pe drum, o furtună din Marea Adriatică, în împrejurimile Zadar-ului, a întrerupt călătoria și sfintele moaște au rămas în Zadar. La început, ele au fost găzduite în Biserica Sfânta Maria Major și mai târziu, în 1632, mutate în Biserica  Sfântul Ștefan, care a devenit până astăzi Biserica Sfântului Simeon Dreptul. În 1380, regina ungaro-croată Elisabeta Kotromanic a poruncit făurirea unei racle din aur și argint pentru trupul sfântului. Racla este o capodoperă a artei medievale, aflată sub protecția UNESCO, având o greutate de peste 350 kg, împodobită cu sculpturi care amintesc evenimente biblice și istorice. Sfântul Simeon este unul din protectorii Zadarului, alături de Sfânta Anastasia și Sfântul Hrisogon. Locuitorii orașului Zadar l-a ales pe Sfântul Simeon ca ocrotitor al orașului. El este cinstit ca un mijlocitor pentru binecuvântarea copiilor.

Sfânta Prorociţa Ana era fata lui Fanuil din neamul lui Asir. După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acesta a trecut la cele veşnice, iar ea a rămas la Templu toată viaţa, stăruind în post şi rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Ţinând acest mod de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif.

Rugăciunea zilei

Cântare de laudă la Dreptul Simeon, apărătorul copiilor mici

Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,

Ține această mică flăcăruie de viață.

Asemenea luminii unei candele

Este viața acestui copil, 

Iar vânturile lumii cumplite sunt,                                                                                                  

Chiar și pentru strălucitoarele stele.                                                                                                

Un foc mic se păstrează sub cenușă,                                                                                                            

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.                                                                                                          

O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează                                                                             

Trecerea prin această viață.                                                                                                              

Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.                                                                                      

Păzește sufletul și cugetul copiilor                                                                                                                

De toată întinarea cea rea a păcatului.                                                                                                          

Sufletul lor ușor ar pieri                                                                                                                                

Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.                                                                                       

O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,                                                                        

Ține această mică flăcăruie în viață!                                                                                                   

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,                                                                                           

Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit. Amin
 

Gândul zilei

„Frate, roagă stăruitor pe Dumnezeu, ca El să-ţi arate un om capabil să te conducă bine, pe care trebuie să-l asculţi ca pe Dumnezeu însuşi”. Trebuie să ascultăm fără şovăire de cel „pe care Dumnezeu, fie în chip mistic, El însuşi, fie din afară, prin slujitorul Său, ţi-l va arăta. Ca şi pe Hristos în persoană, astfel trebuie să-l priveşti şi să-i vorbeşti, astfel trebuie să-l cinsteşti…”. Unui asemenea părinte duhovnicesc trebuie să-i arătăm încrederea şi dragostea pe care o arată bolnavul doctorului care-l îngrijeşte, urmând metodele terapeutice prescrise şi aşteptând să fie vindecat. De fapt, trebuie să arătăm chiar mai multă încredere şi mai multă dragoste preotului decât doctorului, ţinând seama de diferenţa dintre suflet şi trup, şi de faptul că Hristos însuşi sălăşluieşte în părintele nostru duhovnicesc, socotind cele poruncite de el „ca venind din gura lui Dumnezeu”. – Mitropolit Hierotheos Vlachos,

Știai că?

Vechiul testament  constituie partea întâi a Bibliei, cuprinzând cărţile sfinte, scrise până la venirea Mântuitorului. Cărţile canonice ale Vechiului Testament, fixate de canonul biblic iudaic şi pe care le menţine şi Biserica Ortodoxă, sunt în număr de 39. La acestea s-au adăugat şi cărţile necanonice de către evreii din diaspora. O dată cu traducerea Bibliei în limba greacă (Septuaginta), aceste cărţi au trecut şi în creştinism. Aceste cărţi sunt grupate în trei colecţii:  Legea (Torah) care cuprinde cele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuhul); Profeții (Nebuvim), în care intră profeţii anteriori (Iosua, Judecători, Regi), profeţii posteriori, mari (Isaia, Ieremia, Iezechiel şi Daniel) şi mici (Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi); Scrierile (Ketuvim „celelalte“) din care fac parte celelalte cărţi de înţelepciune (Eclesiastul, Proverbele şi cărţile poetice: Iov, Psalmii, Cântarea Cântărilor). Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică, în afara câtorva texte mici, scrise în limba aramaică. Vechiul Testament constituie izvorul cel mai important pentru cunoaşterea religiei evreilor.    

Pilda zilei

Judecata lui Dumnezeu

Multe gânduri ne frământă pe noi, oamenii, când gândim la judecata lui Dumnezeu. Odată, la Avva Teofil a ajuns o femeie credincioasă şi i-a zis: Avva, Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, din iubire, după cum mărturiseşte şi Sfântul Ioan Evanghelistul:”Dumnezeu este Iubire”, de ce trebuie să ne judece la sfârşitul vieţii, nu ne poate mântui fără judecată?                                                                                                                                                                                   

Atunci Avva Teofil i-a răspuns:                                                                                              

Aici este marea taină a lui Dumnezeu. Ne-a creat din iubire şi cu siguranţă iubeşte pe toţi oamenii, dar, ne-a lăsat şi libertatea voinţei, gândirii şi a raţiunii. Fără libertate, omul nu ar putea fi judecat, dar, prin libertate, Dumnezeu ne arată că ne respectă ca persoane. Să ai încredere că Dumnezeu este un Tată bun şi Iubitor. Care vrea fericirea tuturor fiilor săi, dar contează că şi omul să conlucreze cu EL pentru mântuirea lui. Speranța și nădejdea noastră a creștinior, în iertarea lui Dumnezeu devine calea spre înviere.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău