Sfinții zilei
Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil preotul și Valent diaconul; Sfântul Ierarh Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Sfinții Mucenici Pamfil și Valent au pătimit în Cezareea Palestinei, în timpul împăratului Maximin Daia (305-313). Sfântul Pamfil, care era din Beirut și preot în Cezareea, a părăsit casa părintească și s-a făcut ucenic al lui Pierie, care urma lui Origen la marea școală din Alexandria. Pamfil a înființat în Cezareea Palestinei o bibliotecă cu peste 3.000 de cărți și o școală, în care se studia Sfânta Scriptură, pe care a copiat-o de mai multe ori și a răspândit-o în dar. Faima credinței și a înțelepciunii sale ajungând pretutindeni, și-a atras mânia lui Urban, cârmuitorul Palestinei, care l-a închis și l-a chinuit în temniță timp de doi ani. Și urmașul lui Urban, Firmilian, i-a chinuit pe Pamfil și pe cei care erau cu el: diaconul Valent din Ierusalim, un bătrân înțelept care știa pe de rost Sfânta Scriptură, și Pavel din Iamnia Palestinei, cel fierbinte cu duhul. Alături de ei au fost aruncați în temniță și cinci tineri creștini din Egipt: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil. Au fost prinși atunci și Porfirie, slujitorul Sfântului Pamfil, ostașul Seleuc și sclavul Teodul. Cu toții au primit cununa muceniciei. Tot în acea vreme a pătimit și un oarecare Iulian, care era din Capadocia. El venind la Cezareea Palestinei a văzut trupurile mucenicilor aruncate afară din cetate spre mâncare fiarelor. Atunci Iulian le-a îmbrățișat și le-a sărutat cu evlavie. Pentru aceasta a fost prins și osândit să fie și el omorât, fiind ars de viu.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea de joi pentru a debloca fericirea
„Părinte ceresc, în numele sufletului meu, vin în fața ta în această zi de joi și te rog să îmi dai ochi să văd tot ce este mai frumos în viața mea și urechi să aud cât de fericită îmi este inima că bate. Te rog să trimiți către mine înțelepciune și revelație. Ia valul negru din jurul meu și permite-mi să privesc lucrurile așa cum sunt, să învăț să fiu recunoscătoare pentru tot ce trăiesc și să deblochez fericirea care deja se află în sufletul meu. Doamne Dumnezeule, vin către tine pentru a îți mulțumi pentru această zi de joi și pentru a te ruga să mă păzești. Ajută-mă să fiu conștientă de prezența ta, de vocea ta. Așa pot urma pașii pe care trebuie să ii urmez în tot ceea ce fac. Ajută-mă să am înțelepciune dumnezeiască atunci când iau decizii importante. Fii ghidul meu, fii ajutorul meu, fii sprijinul meu. Amin!”
Gândul zilei
„Și a-i vedea pe toți mai buni. Și pe mine să mă văd mai rău. Și dacă Duhul Sfânt a străbătut în inima mea, atunci și Duhul Sfânt (că pe măsură ce doresc să mă smeresc, să-i văd pe toți mai buni, în timpul acela Duhul Sfânt) desăvârșește smerenia. Și pe măsură ce desăvârșește smerenia, desăvârșește și dragostea. Că aceste două virtuți nu se pot despărți una de alta. Și atunci, ca să nu pierzi dragostea de Dumnezeu și de aproapele, trebuie să te păzești. Că unele dăți, diavolul te săgeată prin unele cuvinte ale altor persoane, al căror suflet conține întuneric și-i stăpânit de întuneric. Și el dă cuvinte din întuneric, nu dă din lumină, dă din întuneric. Și atunci, pentru toți care aud cuvintele lor, sunt neplăcute. Dar trebuie să le rabzi, că n-ai încotro. Și n-ai voie să-l judeci. Adică, noi trebuie să folosim mai mult mila pentru ei.” – Părintele Proclu Nicău
Știai că?
Sedelmele, şezânde sau catisme, sunt psalmi care se cântă sau se citesc în timpul slujbelor, ori izolaţi (ex. Psalmul 103, la începutul Vecerniei), ori în grupuri mici, ori înșirați unul după altul, cum sunt cei șase psalmi de la începutul Utreniei, ori grupați în cele 20 de secțiuni ale Psaltirii, numite catisme, care se citesc la slujba Ceasurilor, Miezonopticii, Vecerniei și Utreniei. Aceste catisme sunt numite și sedelne, pentru că în timpul citirii sau cântării lor credincioșii pot ședea pe scaune sau în strană.
Pilda zilei
În Biserică este ceva ce trebuie construit?
Aproape o sută de copii se adunaseră la o Episcopie Ortodoxă. Unii dintre ei au venit de departe, căci încă nu văzuseră o Episcopie. La predică, episcopul a încercat să închege o discuție cu copiii. Prima sa întrebare, una foarte ușoară, ca să spargă gheața, a fost:
-Cum se numește casa în care ne aflăm?
– Toți strigară: Biserică.
-Și de ce avem nevoie de un asemenea lăcaș care se numește Biserică?
Mai multe mânuțe erau ridicate. Un băiețel răspunse:
-Pentru edificare.
Episcopul se bucură nespus. El întrebă:
– Dar dacă tu spui edificare, înseamnă că aici în Biserică există ceva ce trebuie construit, edificat? Băiețelul nu zăbovi să răspundă:
– Trebuie să construim viață veșnică în inimile noastre.
Niciodată nu primi episcopul un asemenea răspuns. Nici învățătorii copilului, întrebați fiind mai târziu, nu știau de unde avea el acest răspuns. În cărți nu se găsea acest răspuns. Episcopul purtă acest răspuns oriunde mergea. El spunea:
– De la un băiețel am învățat ce trebuie construit într-o Biserică. Într-o Biserică creștinii adevărați sunt aceia care se ajută să construiască reciproc viața veșnică în inimile lor.
