Sfinții zilei

Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului; Sfântul Cuvios Luca din Elada.

Sfântul Ierarh Partenie s-a născut în Melitopole, în secolul al IV-lea și a fost fiul lui Hristofor, care la acea vreme era diaconul bisericii din Melitopole. Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a alunga demonii și a vindeca oamenii de orice boală. Astfel, acesta a devenit preot, prin intermediul Preasfințitul Filip, episcopul Melitopoliei și episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. Printre nenumăratele sale minuni se află și cea în care   a întâmpinat în drum, un om care era lovit în obraz de un taur, lovitură în urma căreia i-a fost scos ochiul, pe care acesta îl ținea în mâna sa. Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului a fost cel care l-a pus la locul lui, spălandu-l cu apă, urmând ca în trei zile să-l vindece.

 Rugăciunea zilei

Rugăciune către  Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului,

„Stih:Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Unit fiind cu lumina cea dumnezeiască, prin fapte bune, Părinte Preasfinţite, te-ai arătat ca o a doua lumină. Pentru aceasta pe cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi pururea pomenită, cu rugăciunile tale îi mântuieşte de întunericul păcatelor. Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!  Ca o stea luminoasă ai răsărit pe cerul Bisericii lui Dumnezeu, Sfinte Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, alungând cu darul tău întunericul patimilor şi aducând la Lumină pe cei ce se apropie de tine, Preasfinţite.  Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întunericul cel rău al bolilor l-ai risipit, Sfinte Partenie, cu lumina cinstitelor tale mijlociri. Pentru aceasta te rugăm, tămăduieşte durerile sufletelor noastre şi alungă toate neputinţele trupurilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Ceea ce ai născut pe Dumnezeul Cel Bun, Preacurată, fă bine smeritei mele inimi, care este rău ticăloşită de multe patimi şi o întăreşte să săvârşească voia Izbăvitorului nostru, care voieşte să mântuiască pe toţi oamenii. Amin!” 

 Gândul zilei

”Milostenia are aripi mari, ele străbat văzduhul, depăşesc luna, străbat prin razele soarelui şi se ridică până în înaltul cerului. Nici acolo nu se opresc. Depăşesc cerul. Lasă în urmă legiunile de îngeri, carele arhanghelilor şi toate puterile cele înalte, nu se opresc decât la picioarele tronului împărătesc.” – Sf. Ioan Gura de Aur

Știai că?

Postul din timpul anului se ţine miercuri şi vineri în fiecare săptămână, nu numai în post, în afară de săptămânile când se face dezlegare de post (numită „harţi“). Zilele de harţi sunt: Miercurile şi Vinerile din Săptămâna Vameşului şi Fariseului şi din a Brânzei (ultima până la începutul Postului Paştilor, când se mănâncă numai ouă şi lactate, nu şi carne); Săptămâna Luminată (prima după înviere, până la Duminica Tomei); săptămâna de după Rusalii (până la Duminica Tuturor Sfinţilor) şi cele două săptămâni dintre Crăciun şi Bobotează, afară de ajunul Bobotezei, când se posteşte; zilele de harţi, de dezlegări şi de post sunt însemnate în calendarul Bisericii Ortodoxe.

Pilda zilei

MÂNA LUI DUMNEZEU

„În Scoţia trăia un ţăran sărac care se numea Fleming. Într-o zi, aflându-se la lucru pe câmp ca să-şi câştige pâinea, a auzit un strigăt de ajutor, a alergat în direcţia de unde venea şi a dat peste un copilandru care căzuse în cursa unei mlaştini şi începuse să se scufunde. L-a tras afară, l-a spălat şi i-a dat drumul. A doua zi s-a pomenit la uşa casei cu un nobil englez.                                                                                                                                   

– Sunt tatăl copilului pe care l-ai salvat de la moarte şi am venit să te recompensez.       

– Sire, eu nu am făcut-o pentru vreo răsplată şi nici nu am de gând s-o accept. Dumnezeu a vrut ca fiul dumneavoastră să strige, iar eu să fiu aproape.                            

– Acesta e băiatul dumitale? a întrebat nobilul, cu ochii pe tinerelul care tocmai îşi făcuse apariţia şi care era cam de aceeaşi vârstă cu copilul său.                                                      

– Da, e fiul meu, a răspuns ţăranul.                                                                                                    

– În cazul acesta, îmi dai voie să-i ofer copilului dumitale nivelul de educaţie pe care i l-aş da fiului meu?                                                                            

Ţăranul s-a învoit bucuros, tânărul a făcut studii strălucite, pe care şi le-a desăvârşit la celebra Facultate de Medicină „Holy Cross Hospital” din Londra şi a devenit savantul Alexander Fleming, cel care a descoperit penicilina şi a fost apoi încununat cu Premiul Nobel. Între timp, fiul nobilului s-a îmbolnăvit de o gravă pneumonie şi a scăpat cu viaţă în urma unui tratament cu penicilină. Numele nobilului care l-a întreţinut la studii pe Fleming este Randolph Churchill, iar fiul său, salvat de la moarte prin penicilina lui Fleming, a intrat în istoria glorioasă a Marii Britanii sub numele de Winston Churchill”

Postat: Ioan Lăstun

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău