Sfinții zilei
Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sfântul Mucenic Trifon; Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas.
Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului în Biserica ortodoxă se face pregătirea sufletească a credincioşilor. Pentru toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Sărbătorile au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor. Sfântul Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit și trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor şi alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat şi între Sfinţii doctori fără de arginţi. Există tradiţia ca în ziua pomenirii sale să se săvârşească în biserici sau la casele credincioşilor Aghiasma mică, însoţită de rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon, destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini şi ţarine.
Capul Sfântului se află la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, iar părţi din moaştele sale se găsesc şi la Bucureşti, la Paraclisul Palatului Patriarhal, la parohiile Cărămidarii de Jos şi Sfântul Vasile, la biserica Sfântul Sava din Iaşi, precum şi la alte locaşuri din ţara noastră.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea către Sfântul Mucenic Trifon:
„O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la ține aleargă și se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrab ascultătorule și mijlocitorule! Auzi-ne și acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfântă pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuți ai făgăduit mai înainte de ieșirea ta din viață această stricăcioasa că te vei ruga Domnului pentru noi și ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie și întristare a sa, va prinde a chemă sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău. Și precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, ai vindecato, așijderea și pe noi păzește-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieții noastre și mai vârtos în ziua cea înfricoșată a suflării noastre celei de pe urmă mijlocește pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor împresura și vor începe să ne înfricoșeze. Fii nouă atunci ajutător și grabnic izgonitor al viclenilor diavoli și la Împărăția Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceată sfinților înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească și pe noi a fi părtași ai veseliei și bucuriei celei de-a pururea fiitoare, că dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin!”
Gândul zilei
„Atunci când ne vedem păcatele ca nisipul marii, acesta este începutul luminării sufletului și semn de sănătate a lui, care aduce sufletului smerenie și inimii umilința, din care se naște tihna.” – Sfântul Petru Damaschinul.
Știai că?
Icoanele mariale sunt icoanele ce o înfăţişează pe Sfânta Fecioară Maria. Tradiţia atribue Sf\ntului Evanghelist Luca primele reprezentări iconografice ale Maicii Domnului. Originalele lor nu s-au păstrat, dar se crede că ele au servit ca prototipuri pentru iconografia marială. Maica Domnului a fost reprezentată şi singură ca Orantă, rugându-se pentru oameni (așa cum apare în icoana Deisis), dar cel mai frecvent este înfăţişată ca Maica lui Dumnezeu cu Pruncul în braţe ( Ipsotitera ) fie numai bust cum o vedem în icoana împărătească de pe catapeteasmă şi în icoanele mobile, în genera, fie în întregime, cum apare pe bolta altarului, stând pe tron, încadrată de îngeri. Tipurile de icoane atribuite Sfântului Ev. Luca sunt: Hodighitria (Călăuzitoarea) şi Glycofilusa (Dulce-iubitoarea). În afară de acestea, care sunt cele mai răspândite şi mai cunoscute, mai sunt şi alte tipuri iconografice ale Sfintei Fecioare, ca cel aflat pe frescele din catacomba Priscilla (sec. II, Roma), numit Galactrofusa (Hrănitoarea cu lapte), care o înfăţişează pe Maica Domnului, alăptându-şi Pruncul. La Athos se află unele dintre cele mai vechi tipuri de pe iconostas: Panaghia Triherusa — Preasfânta cu trei mâini şi Eleusa — Milostiva. Reprezentarea iconografică a Maicii Domnului ilustrează şi momente din viaţa ei: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în biserică a Maicii Domnului şi Adormirea Maicii Domnului.
Pilda zilei
Apa învaţă viaţa corectă
Un sfânt de pe Muntele Athos a fost întrebat de ucenicii săi: „De-atâta timp stai aici pe malul râului şi te uiţi în apă. Ce vezi tu aici?”. Sfântul nu dădu niciun răspuns şi nu-şi întoarse privirea de la curentul apei pe care-l urmărea. În cele din urmă spuse: „Dumnezeu ne învaţă cum trebuie să trăim, dându-ne exemplul apei. Apa, unde curge, duce viaţă cu sine şi o împarte celor care au nevoie de ea. Este bună şi generoasă. Ştie să netezească denivelările terenurilor. Este dreaptă. Fără să ezite, cade de pe acoperişuri în adâncuri. Este curajoasă. Suprafaţa ei este netedă, dar poate forma valuri adânci. Este înţeleaptă. Rocile şi stâncile care îi stau în cale le ocoleşte. Ştie să suporte. Dar puterea sa blândă este la treabă ziua şi noaptea pentru a da la o parte obstacolele. Este perseverentă. Oricâte serpentine ar trebui să ia asupra ei, nu-şi pierde din vedere direcţia spre ţelul ei veşnic, spre mare. Este conştientă de scopul ei. Şi oricât de murdară devine, se străduieşte fără încetare să devină curată. Are putere să se reînnoiască. De aceea, spuse Sfântul, privesc în apă. Dumnezeu mă învaţă prin exempul ei viaţa corectă”.
