Sfinții zilei

† Sfântul Ierarh Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

Sfântul Atanasie, originar din Alexandria Egiptului, a trăit în secolul al IV-lea. Educat în spirit creștin a urmat cele mai renumite școli ale vremii. A fost citeț, apoi diacon, după care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Ca diacon și secretar, îl însoțește pe patriarh la Sinodul de la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv, ruşinându-l pe Arie prin înţelepciunea şi dovezile aduse din Sfânta Scriptură. Datorită scrierilor sale, a formulat un simbol de credință, cunoscut sub numele de Simbolul Niceean, în care se afirmă că Fiul este născut din veșnicie din Tatăl, de-o ființă cu El. Este ales episcop al Alexandriei, odată cu moartea Sfântului Alexandru, 8 iunie 328, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri şi multe a pătimit, fiind continuu prigonit. În urma multor izgoniri, a viețuit un timp scurt în liniște și pace în scaunul episcopal, de unde s-a mutat către Domnul la 2 mai 373, după 45 de ani de episcopat, din care aproximativ 20 ani au fost petrecuți în exil.


Sfântul Chiril al Alexandriei a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, 431 unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. A fost figura centrală a Sinodului de la Efes din 431 care a culminat cu îndepărtarea lui Nestorie din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului. Sfântul Chiril este unul din părinții Bisericii și faima sa în lumea ortodoxă i-a adus numele de „pecete a tuturor Părinților”. Este prăznuit în Biserica ortodoxă atât în ziua de 9 iunie cât și pe data de 18 ianuarie, împreună cu Sfântul Atanasie al Alexandriei.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea aducătoare de minuni în viață a Sfântul Ierarh Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

”Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: Pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-ne cu veselie şi cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi. Laudă aducând Sfântului Atanasie, ca şi cum aş lăuda fapta cea bună, lauda mea o îndrept mai ales către Dumnezeu, de la Care se dă oamenilor harul faptelor bune, cel vrednic de laudă, al cărui chip şi pecete însufleţită a fost Sfântul Ierarh Atanasie. De Dumnezeiasca înţelepciune fiind plin, fericite şi mai mult decât soarele cu viaţa de înger strălucind, cuvioase, ai covârşit Legile laudelor noastre. Ci, primeşte, părinte, să te lăudăm după cuviinţă. Amin!”

Gândul zilei

„Dar noi ne ținem cu îndrăzneală de dreapta credință, pe temeiul dumnezeieștilor Scripturi, punând-o ca un sfeșnic în candelabru și zicând: Acesta este Fiul adevărat al Tatălui, prin fire, propriu ființei Lui, Înțelepciunea unic născuta și Cuvântul adevărat și unic al lui Dumnezeu. Nu este creatură și făptură, ci Născutul propriu al ființei Lui. De aceea e Dumnezeu adevărat de o ființă cu Tatăl adevărat.” –  Sfântul Atanasie cel Mare.

Știai că?

Sărbătoarea cu cruce neagră,  diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sunt cunoscute: Sărbători mari – praznice împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei; Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie sărbătoare cu cruce neagră cu o singură paranteză; Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă; Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute ca sărbătoare cu cruce neagră.

Pilda zilei

Răsplata bunătăţii 

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
– Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
– Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine. Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.
– O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.
– E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.
– Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.

“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial” –  Sfântul Marcu Ascetul

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău