Sfinții zilei

Sfântul Mucenic Mina, Ermoghen și Evgraf (Dezlegare la pește).

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea împăratului Maximin Tracul (235-238) şi, pentru că în Alexandria existau neînţelegeri între oameni, împăratul l-a trimis pe fericitul Mina, atenian de neam, să le rezolve, de vreme ce era un om înţelept. Acesta nu numai că i-a lămurit pe alexan­drini asupra lucrurilor care-i tulburau, ci i-a şi îmbărbătat pe aceia să ţină şi mai mult la credinţa lor creştină şi a tămă­duit mulţi bolnavi. Auzind aces­tea, Maximin l-a trimis pe Ermoghen prefectul să-l înduple­ce pe Sfântul Mina să se lepede de Hristos şi, pentru că nu a reuşit, acesta l-a supus la mari chinuri. Impresionat fiind Ermoghen de răbdarea în chinuri a fericitului Mina, a trecut şi el la creştinism, a fost botezat de Sfântul Mina, apoi un sobor de episcopi l-a hirotonit arhiereu. Aflând împăratul, i-a supus pe amândoi la cumplite chinuri. Atunci, Sfântul Evgraf, notarul Sfântului Mina, a mărturisit şi el pe Hristos, şi a fost ucis cu sabia de către împărat. Odată cu el au primit mucenicia şi Sfinţii Mina şi Ermoghen, ei fiind ucişi cu cuţitele de slujitorii împă­ratului.

Rugăciune zilei

Rugăciune către Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf

„Hristos Se naște slăviți-L, Hristos din ceruri întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă; cântați Domnului tot pământul și cu veselie lăudați-L popoare, că S-a preaslăvit!
Fiind împodobiți cu Cununile Măririi și stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu și umplându-vă de Dumnezeiască Lumină, mucenicilor, izbăviți de întunecimea patimilor pe cei ce săvârșesc cu dragoste Sfântă pomenirea voastră, cea de lumină purtătoare. Iubind Strălucirea Dumnezeiască și dorind după Frumusețea lui Dumnezeu, ați lepădat desfătările vieții și toată stăpânirea cea strălucitoare și prin moarte ați aflat Viața Cea Nesfârșită, mucenicilor.Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Înflăcărându-se de râvnă Dumnezeiască au stins focul necredinței în Dumnezeu și s-au arătat întru credință sfeșnice strălucitoare, umplând pe toți de lumina dreptei cinstiri de Dumnezeu, Sfinții Mucenici Evgraf și Mina, cei mari la suflet. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Roagă-te neîncetat, Fecioară fără de prihană, Domnului și Stăpânului, pe Care L-ai Întrupat din sângiuirile tale, unindu-Se cu noi, ca să se izbăvească robii tăi de sub stăpânirea patimilor, Preacurată.”

Gândul zilei

„Agonisiți-vă îndreptățirea dată de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creștinismului.” – Sfântul Ignatie Briancianinov

Știai că?

Trisaghionul este imnul liturgic „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi“, numit astfel după repetarea întreită a cuvântului „Sfânt“, se cântă după ieşirea cu Evanghelia, vohodul mic, înainte de citirea Apostolului. Acest imn este închinat Sfintei Treimi, „Tatăl – izvorul sfinţeniei, Fiul – biruitorul morţii, Duhul Sfânt – dătătorul de viaţă, fără de moarte”, și a fost alcătuit de Biserică pe baza imnului îngeresc din Isaia.  În sens mistic Trisaghionul simbolizează unirea Bisericii triumfătoare, din cer, cu cea luptătoare, de pe pământ, unirea cerului cu pământul, a îngerilor şi sfinţilor cu oamenii, unire realizată prin întruparea şi venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu. Imnul „Trisaghionul liturgic“ a fost introdus în rânduiala Liturghiei, între anii 450-453, în vremea lui Proclu, patriarhul Constantinopolului, şi a împăraţilor Teodosie II şi Pulcheria (se crede, în vremea unor calamităţi care s-au abătut asupra oraşului). Imnul e menţionat prima dată în actele Sinodului IV ecumenic, de la Calcedon.

 Pilda zilei

 Dragostea Domnului 

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârşită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi.
Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
– De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine eşti şi de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:
– Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt!
Omul a căzut în genunchi şi i-a mulţumit Domnului că S-a îndurat de el, după care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuşi. Şi a mers, a mers, până când într-un final a simţit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi … ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele paşilor săi.
– Doamne – a spus omul îndurerat – de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?!
Dar, aceeaşi voce i-a răspuns cu blândeţe:
– Pentru că, până acum, Eu te-am dus în braţe.
Deodată, omul nostru a simţit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câţiva negustori îl ridicaseră şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simţit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.
– Binecuvântat să fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-aţi găsit?
– Am văzut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.
– Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit.
Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte şi de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate – sănătatea, puterea de muncă, fericirea – ţin de Dumnezeu şi că doar prin puterea Lui putem fi mântuiţi. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

„Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău