Sfinții zilei  

†) Mutarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan; †) Sfântul Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, tatăl lui fiind din neamul basarabilor, iar mama sa era din familia craioveștilor. Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinților săi, iar din fragedă vârstă a deprins învățăturile mântuitoare si virtuțile creștine, cunoștea limbile greacă, latină și slavonă. În 1504 s-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovici, Despina Doamna (sau Milița), cu care a avut șase copii: Ion, Petre și Anghelina (morți înainte de vreme), Teodosie, Ruxandra și Stana. Sfântul Voievod ajuns la ranguri înalte în structurile statale ale Țării Românești. Astfel, este numit succesiv în funcțiile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). După ce a ajuns pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuând viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea al Moldovei (Ștefăniță Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la „sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuși, Țara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. A trecut la cele veșnice pe data de 15 septembrie 1521. Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe din Țara Românească și din toate țările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a țesut legenda Meșterului Manole, acolo se odihnesc și resturile pământești ale voievodului. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la data de  8 iulie 2008, iar prăznuirea acestuia se face pe data de 26 septembrie.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Sfântul Voievod Neagoe Basarab

„Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, Cel minunat întru sfinţii Tăi şi cărora le asculţi rugăciunile, primeşte cererea noastră pe care Ţi-o aducem în ziua prăznuirii prietenului şi casnicului Tău, Neagoe Basarab. Tu, Doamne, ai rânduit neamului nostru, în toate timpurile şi locurile, unde se preamăreşte numele Tău, eroi ai credinţei şi sfinţi care ţi-au plăcut din neam în neam, între care străluceşte şi măritul Voievod Neagoe Basarab. Pentru rugăciunile lui, revarsă peste noi toţi pacea şi liniştea Ta binefăcătoare, ca să biruim fiecare necazurile şi ispitele vieţii: dregătorilor trimite-le dreaptă înţelepciune, ierarhilor chip sfinţeniei, preoţilor împlinirea misiunii la care au fost chemaţi, monahilor răbdare şi smerenie, iar poporului binecredincios ocrotire şi ajutor în vremea necazurilor, ca toţi să Te preamărim pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin”.

Gândul zilei

„- Ce valoare are rugăciunea, și îndeosebi rugăciunea inimii prin îndumnezeirea omului?

– Când rugăciunea este ajunsă pe treptele cele mai înalte, puterile omului se unesc tot mai mult cu puterile lui Dumnezeu, încât simte că lucrarea sa este copleșită de lucrarea lui Dumnezeu, dar în modul simțit de el ca om, și de semenii săi, ca oameni. Aceasta este îndumnezeirea omului”. – Părintele Dumitru Stăniloae

Știai că?

Mitropolitul este episcopul unei metropole, a unui oraș-capitală a unei provincii eclesiastice sau a unei regiuni, biserica episcopală fiind frecvent o catedrală. Este un rang în ierarhia bisericii ortodoxe. Cel care deține acest rang se supune ascultării către patriarh, din punct de vedere administrativ. Toți ierarhi în funcții administrative sunt episcopi. Sunt trei trepte ale ierarhiei: episcop, preot și diacon.

Pilda zilei     

Gândul cel bun

Îndreptându-se spre casă, un ţăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine şi, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta şi în stânga şi s-a aplecat să ia sacul.
Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-şi că, într-o singură direcţie, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul şi, zâmbind, îşi continuă liniştit drumul spre casă, spunându-şi:
– Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aş avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat şi liniştit. Cu siguranţă că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată şi se va întoarce după sac. Dacă l-aş fi luat nu m-ar fi văzut niciun om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.

“Mă străduiesc să am un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Sfânta Scriptură)

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău