Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!
Sfinții zilei
Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei; Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ( a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21(Învățătură despre iertare, post și neagonisire); glas 4, voscr.4.
Sfântul Porfirie (†420) era din Tesalonic, iar pe când avea 25 de ani și-a lăsat patria sa și s-a dus în Egipt, făcându-se monah. A mers la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte și aici l-a întâlnit pe călugărul Marcu, care i-a devenit ucenic. Căzând bolnav, Sfântul Porfirie l-a trimis pe ucenicul său la Tesalonic, pentru ca acesta să-i împartă averea săracilor. Asemenea Sfântului Apostol Pavel, cunoștea meseria de a face corturi, învățând totodată pe iudei și pe păgâni cuvintele Evangheliei. Ioan al II-lea (386-417), Episcopul Ierusalimului, auzind despre viața Sfântului Porfirie, l-a chemat la sine și l-a hirotonit preot, încredințându-i paza Cinstitului Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Pe vremea împăratului Arcadie, murind episcopul din Gaza, Sfântul Porfirie a fost sfințit episcop acolo, la cererea clerului și a credincioșilor. Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Porfirie a reușit să-i liniștească pe păgânii din Gaza și, cu daruri de la împărăteasa Eudoxia, a înălțat acolo, în locul templului păgân, o biserică frumoasă. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, după 25 de ani de păstorire.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și Duminica lăsatului sec de brânză, sau Duminica Iertării, este a patra duminică a Triodului și ultima zi dinaintea postului Mare. Ea urmează Duminica lăsatului sec de carne, precedând Duminica Ortodoxiei.
În această ultimă duminică dinaintea Postului mare, ultima zi în care creștinii ortodocși mai mănâncă produse lactate înainte de ziua de Paști, Biserica face pomenirea izgonirii lui Adam din Rai. Dumnezeu le poruncise lui Adam și Evei să postească, abținându-se să mănânce din fructul unui pom (Facerea 2, 16), dar ei nu L-au ascultat. Astfel, Adam și Eva și urmașii lor au moștenit moartea și stricăciunea. În Duminica Iertării, mulți credincioși participă la Vecernia Iertării din ajunul Postului Mare. Ei ascultă învățăturile Domnului despre post și iertare și intră astfel în perioada postului iertându-se unii pe alții, ca și Domnul să îi ierte pe ei. Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-vă și vouă Tatăl vostru Cel ceresc Matei 6, 14.
Citirea din Evanghelie oferă la rândul ei sfaturi cu privire la postire. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arății oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 16-18).
Rugăciunea zilei
Rugăciune ce protejează de boală pe cei sănătoși și vindecă pe cei bolnavi
„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta față de la noi cei păcătoși, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotință, în chip nenumărat le săvârșim. Noi suntem păcătoși și pătimași, netrebnici și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câștiga prin sârguința cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruiește-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Sfântului Porfirie, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întărește cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui și să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!”
Gândul zilei
„Taina pocăinței sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curățesc de toate: primul, prin care intrăm în obștea creștină e botezul din apă și din Duh, sau nașterea a doua. Când suntem înzestrați cu darurile Duhului Sfânt, după atotștiința de mai înainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă. Al doilea e botezul pocăinței, sau al lacrimilor, pe care îl putem face și trebuie făcut, ori de câte ori ni se încarcă conștiința cu greșeli față de Dumnezeu față de oameni și față de noi înșine. Iar al treilea e botezul sângelui care dacă se întâmplă să vie necăutat de noi, de asemenea ne spală toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărâta mărturisire a lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat și a Sfintei Sale Biserici.” – Părinte Arsenie Boca -Cărarea Împărăției.
Știai că?
Păcatul are sens religios și înseamnă „călcarea legii lui Dumnezeu“; este, spre deosebire de „greșeală“, care este „călcarea legii lui Dumnezeu, cu deplină voință și știință“. Repetarea păcatului devine patimă. Patima este păcat de moarte și, fără pocăință, fără hotărârea de a nu o mai repeta, nu poate fi iertat. Primii oameni erau fără păcat, dar prin călcarea poruncii lui Dumnezeu „de a nu mânca din pomul oprit“ ei, fiind liberi de a alege, au călcat cu voință și știință porunca și astfel au săvârșit primul păcat, „păcatul strămoșesc“, cum a fost numit, care a trecut asupra urmașilor; în religia creștină, acest păcat se spală prin botezul în numele lui Iisus Hristos. Păcatele săvârșite după botez nu se pot ierta decât prin pocăință, post și rugăciune, prin Taina spovedaniei și împărtășaniei cu Sfânta Euharistie. După moarte, omul va fi judecat pentru păcatele sale (la judecata particulară și la judecata de apoi, care va avea loc la sfârșitul veacurilor) și va primi pedeapsa. Păcatul, ca noțiune, la popoarele vechi, însemna o jignire adusă divinității, spiritelor sufletelor celor morți sau aproapelui. Era considerat păcat: adulterul, crima, furtul, insulta, violența sau atingerea unui tabu; vrăjitoria, magia neagră erau păcate de neiertat. Păcatele erau pedepsite prin pedepse fizice, mutilare sau legea talionului pentru crimă (moarte pentru moarte). Pentru iertarea de păcate se folosea și penitența și unele mijloace de purificare ca: rugăciunea, spălarea sau libațiile. În creștinism, păcatul este nesocotirea oricăror legi naturale și divine, căci spun cuvioșii părinți: „Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voie. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare… nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă… nu e păcat neînfrânarea limbii la mulțumire și rugăciune, dar e păcat vorbirea de rău. E păcat când mâinile, în loc a săvârși milostenie, săvârșesc ucideri și răpiri. Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește, când, din liberă alegere, lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu. .. Căci având voia liberă, dacă nu voim să săvârșim faptele rele, atunci când le dorim, putem face aceasta și stă în puterea noastră să viețuim plăcând lui Dumnezeu și nimeni nu ne va putea sili vreodată să facem vreun rău dacă nu vrem. Și așa luptându-ne vom fi oameni vrednici de Dumnezeu și vom petrece cu îngerii în ceruri… Unii se străduiesc să câștige bogăția vremelnică… dar avuția este povățuitor orb și sfetnic fără minte, iar cel ce întrebuințează bogăția rău și pentru desfătare, își aduce sufletul la nesimțire și și-l pierde. Numai bogăția sufletului este sigură, și această bogăție este trăirea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu și cunoașterea și săvârșirea celor bune… Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț … căci aceasta este bogăția sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea și să nu judeci pe nimeni sau să zici cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu“. (Filocalia, vol. I, 1946, p. 12-20).
Pilda zilei
Cele două spice
Cu omul bun și credincios se întâmplă ca și cu spicul plin.
Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Așa și Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl „coace” în vrednicie și în credință, pe când cel necredincios se „usucă” în păcate, ajungând în netrebnicie.
