Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Timotei; Sfântul Ierarh Eustație, Arhiepiscopul Antiohiei.
Sfântul Cuvios Timotei (†795) a fost ucenicul starețului Teoctist al mănăstirii din pustiul Simvoli, de lângă muntele Olimpului. De tânăr, fericitul Timotei a îmbrățișat îngerescul chip al monahismului și trăia prin munți și pustietăți, nevoindu-se în post și în rugăciune, împreună cu un alt ucenic al starețului Teoctist, Sfântul Platon mărturisitorul (†814), cel care a ajuns mai târziu nevoitor în mănăstirea sudiților din Constantinopol. Pentru viața sa curată, Sfântul Cuvios Timotei a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, pe mulți tămăduindu-i de diferite boli trupești și sufletești. Din tinerețe și-a propus ca niciodată să nu privească la față femeiască, înlăturând astfel ispita desfrânării. Și așa viețuind, la adânci bătrâneți ajungând, s-a mutat în pace la Domnul.
Sfântul Ierarh Eustație, Arhiepiscopul Antiohiei (†325) a participat la lucrările întâiului Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a combătut cu mult curaj erezia lui Arie. Fericitul Ieronim și Sfântul Ioan Gură de Aur spun că Sfântul Eustație a fost exilat pe nedrept în Tracia și apoi în Iliria, dar el a rămas statornic în credința sa. A murit în cetatea Filipi din Macedonia, iar trupul său a fost adus în Antiohia pe când împărățea Zenon (476-491). Sfântul Ierarh Eustatie este socotit unul dintre stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea care te curăță de păcate
„Dumnezeul părinților noștri, Care Te porți pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinților noștri, îndreptează viața noastră în pace. Pe tine steaua cea înțelegătoare, care ai strălucit plină de lumină, părinte, cu înălțimea înfrânării și ai luminat inimile credincioșilor, pururea te lăudăm, Fericite Timotei. Neprihănit te-ai arătat cu adevărat Celui Ce ți-a zidit sufletul și trupul tău, Cuvioase părinte al nostru Timotei. Pentru aceasta te și veselești împreună cu fecioarele cele înțelepte, și cu credință dănțuiești împreună cu cuvioșii părinți, iar nouă te-ai arătat izvorâtor de minuni. Urmând cuvintele celor grăite ție, neamuri și neamuri te vom ferici, cea pururea Fericită, că tu ai născut pe Dumnezeu Cel cu adevărat Fericit, Preacurată Fecioară, Cel Ce cu adevărat face fericiți pe toți cei ce-I slujesc Lui. Amin!”
Gândul zilei
,, O clipă poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugăciune. Ei, suspinarea asta care e plecată din adânc, Dumnezeu o prețuiește mai mult decât coșul de
Ca nimic nu e mai scump, dragii mei, pe lume ca lacrima pocăinței. Asta deschide cerurile! ” – Arhim. Arsenie Papacioc
Știai că?
Sfințenia este cea mai înaltă sferă de valori care implică prezența harului divin. Sfințenia înseamnă trăirea duhovnicească, viața harică, viața în Dumnezeu, în Hristos, desăvârșirea vieții morale a omului. Modelul divin e Iisus Hristos, Omul-Dumnezeu, fără păcat. Sfințenia este îndumnezeirea omului. Atanasie cel Mare spune: „ Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască“. Prin Botez, creștinul devine „hristofor“, purtător de Hristos (în numele Căruia s-a botezat). „Eu sunt vița, voi mlădițele“, spune Iisus, ceea ce arată că fiecare creștin prelungește în viața sa pe aceea a lui Hristos, în viața Sa pe pământ, dacă împlinește învățătura Lui. Harul lui Dumnezeu este cel care-l ajută și-l întărește: „îți este de ajuns harul Meu“ (II Corinteni 12,9).
Pilda zilei
Căldura uitării
Doi prieteni vorbeau:
– „Eu – zicea unul, zadarnic încerc să-mi capăt pacea, iertând pe cei ce mi-au greșit.”
– „Dacă nu-ți capeți pacea iertând, răspunse celălalt, înseamnă că nu ai iertat.”
– „Ba da, eu am iertat adesea, dar n-am căpătat pacea…”
– „Prietene, repet: iertarea astfel dată, fără îndoială că n-a fost bună.”
– „Ce-i lipsește?”
– „Să-ți spun eu, prietene dragă, ce-i lipsește. Adeseori, iarna, soarele bate în plin. Lumina lui e strălucitoare, dar el nu poate încălzi. Îi lipsește căldura. Stai sub strălucirea lui și îngheți. Tot asemenea, iubite prietene, este și cu iertarea. Ca ea să aducă în suflet pacea pe care o dorești, îi trebuie căldura uitării. Dacă iertăm fără să uităm, această iertare nu este iertare, ci-i o vorbă. Numai uitând, iertăm cu adevărat…”
Prietenul dădu din cap și zise:
– „Iertare și uitare, de-acum n-am să vă mai despart!”