Sfinții zilei  

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, Preotul din Antiohia

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Sfântul Ambrozie de la Optima

„O, Mare Stareț și Drept al lui Dumnezeu, Cuvioase părinte al nostru Ambrozie, lauda Optimei și al întregii Rusii, învățător al evlaviei! Cinstim viața ta smerită întru Hristos, pentru care Dumnezeu a preamărit numele tău încă de aici de pe pământ, și cu cinste cerească te-a încununat după plecarea ta în cămara slavei veșnice. Primește acum rugăciunea noastră, a nevrednicilor tăi robi, care te cinstesc și cheamă sfântul tău nume, și ne izbăvește prin mijlocirea ta înaintea Altarului lui Dumnezeu, de toate împrejurările pline de suferință, de neputințe sufletești și trupești, de rele, de ispite viclene și înșelătoare. Revarsă patriei noastre și lumii întregi, de la Dumnezeu cel Atotbun, pace, liniște și bunăstare, fii mijlocitor neclintit al Sihăstriei unde te-ai nevoit și ai bine-plăcut atotslăvitului Dumnezeu în Treime, Căruia i se cuvine toată lauda, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Gândul zilei                                                                                                                                

„În înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire, pentru că atunci când omul se aşează corect, duhovniceşte, toate se schimbă. Dacă omul îşi atinge amărăciunea durerii sale de Preadulcele Iisus, atunci toate amărăciunile şi otrăvurile sale se preschimbă în miere.(…)        Însă atunci când oamenii înfruntă lumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeu ne supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui.    Cere să-i vină toate aşa precum vrea el, dar lucrurile nu se petrec după dorinţa lui, şi de aceea nu află odihnă. Fie sătul, fie flămând de ar fi cineva, fie că este lăudat, fie că este nedreptăţit, trebuie să se bucure şi să le înfrunte pe toate cu smerenie şi răbdare. Şi atunci, unuia ca acestuia Dumnezeu îi va dărui mereu binecuvântări, până când sufletul său va ajunge să nu mai poată “încăpea şi suporta” bunătatea lui Dum­nezeu. Şi cu cât va înainta duhovniceşte, cu atât va vedea dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare şi se va topi de recunoştinţă.” – Cuviosul Paisie Aghioritul,  ”Viața de familie”

Știai că?

Ctitorul sau fondatorul este acea persoană sau familie care suportă în totalitate sau în parte cheltuielile pentru construirea sau reconstruirea unei biserici ortodoxe sau a unei mănăstiri, sau pentru înzestrarea acestora cu icoane, fresce, obiecte liturgice și de artă. Adesea ctitorii sunt pictați în spatele bisericii, într-o frescă ce se numește „tablou votiv”. În funcție de testament, ei sunt pomeniți la Sfânta Liturghie după o anumită rânduială. Termenul de ctitor provine din greacă și slavonă.  Un termen echivalent este cel de donator.

Pilda zilei

Odată, o mamă vultur zbură până în vârful unui munte înalt. Acolo, în mijlocul stâncilor, hotărî să-şi construiască cuibul. Coborî în vale şi culese crengi pline de spini din copacii care creşteau acolo în număr mare. Făcu drumuri multe până ce în sfârşit încheie de lucrat cuibul din ramuri. Apoi merse din nou în vale, ca să găsească muşchi moale cu care să căptuşească  pereţii cuibului. După această operaţie, vulturica rămase în cuib până  când singurul său ou se sparse şi puiul ieşi la lumină. Era aşezat la adăpost şi căldură în cuibul plin de muşchi. Zi de zi, mama sa făcea drum după drum ca să-i aducă mâncare din vale. Puiul de vultur crescu repede. În curând îşi pierdu puful şi pene strălucitoare, albe şi negre, îi acopereau acum trupul puternic. Ajunsese aproape adult. Tânărul vultur era acum pe deplin fericit. Stătea la căldură, în siguranţă, iar mâncare primea din belşug. Îi plăcea să privească peste marginea cuibului, la încântătoarea privelişte de sub el. Într-o bună zi însă, mama sa făcu un lucru ciudat. Începu să smulgă, bucată cu bucată, muşchiul din cuib, iar spinii ieşiră la iveală şi începură să-l înţepe pe vulturul cel tânăr. Acesta începu să se agite. Parcă voia să spună: „De ce faci asta? Dacă m-ai iubi, nu ai face aşa ceva!“. Dar vulturica nu răspundea deloc la neliniştile fiului ei. Continuă însă să smulgă muşchiul. În cele din urmă, durerea provocată de spini deveni atât de puternică, încât tânărul vultur se aruncă din cuib. Prinse sub aripi curentul de aer şi se avântă fără teamă în înaltul cerului. Numai datorită durerii reuşise vulturul să devină o fiinţă a înălţimilor, pentru care îl crease Dumnezeu. Să vă amintiţi de această poveste ori de câte ori viaţa vă va smulge muşchiul din cuib!   Şi aripi puternice îţi vor da numai circumstanţele dificile ale vieţii. Comoditatea face rău tuturor şi împiedică urcuşul spre noi cuceriri în devenirea fiinţei noastre.                                                                                                           

Cum  îţi vei pregăti aripile aici, aşa vei zbura dincolo, spunea nu cu mult înainte să intre în veşnicie părintele Petroniu de la Schitul Prodromu din Muntele Athos.  (Augustin Păunoiu)

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău