Sfinții zilei
Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului; †) Sfânta Mare Muceniță Ecaterina; Sfântul mare Mucenic Mercurie (Dezlegare la pește)
Sfânta Ecaterina de la Alexandria este, conform tradiției, sfânta creștină și fecioară care a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea. A fost o prințesă și o studentă remarcabilă, a devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani și a fost martirizată la vârsta de 18 ani.
Gândul zilei
„Când îl avem pe Hristos în inima noastră, în toate aflăm mulțumire: amarul ni se pare dulce, sărăcia – bogăție, foamea – îndestulare, întristarea – bucurie!
Când nu îl avem, omul este pururea nemulțumit, nimic nu îl mai face fericit: nici sănătatea, nici mâncărurile și băuturile cele mai alese, nici desfătările lumești. Pentru ca Hristos să se sălășluiască în noi trebuie să ne ostenim să dormim mai puțin, să întâmpinăm toate cu pace, răbdare și fără duh de răutate. Căci diavolul stă neîncetat la pândă, căznindu-se să ne lege cât mai adânc sufletul cu vreun păcat ori vreo patimă și astfel, să ne răcească față de Dumnezeu.” – Sf. Ioan de Kronstadt
Rugăciunea zilei
„O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti. Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora. Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos ,,aur lămurit în foc”, ,,veşminte albe” spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie” pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor. Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui celui ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii cuvântului. Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor. Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei. Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite izvorului tuturor darurilor. Pe prunci îi păzeşte sub acoperământul rugăciunii tale, paşii tinerilor întăreşte-i pe calea credinţei şi mărturisirii cuvântului, fii toiag celor bătrâni, pe preoţi îi luminează cu razele înţelepciunii cuvântului, monahilor fii cetate nebiruită împotriva săgeţilor ispititorului, fecioarelor arată-te în toată vremea osârdnică rugătoare şi înzestrătoare cu darurile cuvântului, biserica lui Hristos o păzeşte de loviturile ereziilor şi toată lumea o îngrădeşte cu legătura puternicei tale rugăciuni. Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire. La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-te să aflăm noi izbăvire de partea cea de-a stânga şi să moştenim frumuseţile raiului. Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin!”
Pilda zilei
Bogăţia, războiul și moartea
Un om mergea pe o potecă. Văzu înaintea lui trei azime.
– Ce să fie?, îşi zise.
Atunci, se ivi un om bătrân şi-i răspunse:
– Rupe-le, şi vei vedea.?
Omul le rupse. În una erau câteva fire de grâu, în alta câteva picături de sânge, şi în a treia viermi.
– Ce însemnează acestea?
Bătrânul îi răspunse:
– Firele de grâu înseamnă bogăţie, sângele război, iar viermii, moarte.
– Şi ce rost au ele?
– Bogăţia pune vrăjmăşie între oameni. Ei se încaieră şi îşi varsă sângele, iar la urmă, pe toţi îi paşte putrejunea morţii.?
Aşa se petrece viaţa oamenilor care nu cunosc pe Dumnezeu.
Sursa: Realitatea Spirituala








