Sfinții zilei
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu; Sfinții Cuvioși Andronic și Atanasia.

Sfântul Iacov al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. El nu trebuie confundat cu Iacov „fratele Domnului”, Episcopul Ierusalimului şi autorul Epistolei din Noul Testament. După Pogorârea Duhului Sfânt, Aposto­lul Iacov al lui Alfeu a mers la ­nea­murile din sudul Palestinei şi în Egipt, unde a predicat Evanghelia mântuirii, aducând la Hristos mulţime de popoare. A murit asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, fiind răstignit pe cruce.

Gândul zilei

,,Nimeni nu poate ajunge la pace și liniște sufletească decât prin lupta cu ispitele și prin îndurarea cu răbdare a supărărilor. De altfel, Domnul a făcut același lucru înainte să moară pe cruce. A fost batjocorit, defăimat, umilit, chinuit. Cu multă grijă, El a construit pentru noi un model de viață. A creat o imagine a vieții Sale pe pământ pe care, prin luptă, trebuie să o urmăm cu toții.” –  Preotul Elisei.

Rugăciunea zilei
Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor

„O, Maică Prealăudată, Cerească Împarateasă şi Stăpână, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea Ce ai născut pe Cuvântul mai Sfânt decât toţi Sfinţii! Primind prinosul nostru de acum, potoleşte întristările noastre şi ne izbăveşte de toate necazurile, nevoile, tristeţele şi ne scapă de osânda cea veşnică şi chinul care va să fie, şi ne învredniceşte a ne sălăşlui în veşnicile corturi ale Raiului pe noi, robii tăi care strigăm: Aliluia!”

Pilda zilei
Frumoși pe dinafară, dar pe dinăuntru cum suntem?

Doi lucrători tăiau lemne în pădure. În timp ce doborau un copac unul dintre ei zise:
– La fel vom muri și noi și nu se va mai alege nimic de noi.
Cel de-al doilea răspunse:
– Nu ai dreptate. Vezi arborele acesta de jos? Abia acum vom vedea pentru ce este bun: pentru mobilă ori, dacă este scorburos, pentru foc.
Pomul pare frumos pe dinafară, dar numai după ce îl dobori poți afla la ce este bun.
Așa este și cu viața omului, cât trăiește pare sfânt, dar după moarte, la judecată se stabilește unde va merge: în rai sau în iad, căci Dumnezeu se uită la inimă și nu la înfățișare.
Majoritatea oamenilor văd abia la scaunul spovedaniei ce este înlăuntrul lor, iar alții abia la vremea sfârșitului. Să ne străduim din suflet să vedem ce suntem, cine suntem și să facem ceva pentru a schimba lucrurile!

Sursa: Realitatea Spirituala

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău