Sfinții zilei
Sfintele Cuvioase Pelaghia Taisia.
Gândul zilei
„Oamenii anterior, știau puțin, dar înțelegeau multe, apoi oamenii au început să știe mai mult și să înțeleagă mai puțin, acum oamenii știu multe și nu înțeleg absolut nimic. ”Arhimandritul Ioan Krestiankin.
Rugăciunea zilei
„Păzește-mă, Doamnă, Stăpână, ca pe lumina ochilor, cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă de fața necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Sufletul meu necăjit se apropie de Tine, Preasfântă Fecioară! Cu lacrimi îți vorbeşte Ție despre vrăjmaşul cel pierzător. Şi cu smerenie cade înaintea Ta, rugându-se din pricina potrivnicului care-l necăjeşte. Auzi glasul meu: Nu-Ți astupa urechile la suspinele şi strigătele mele. Chipul meu s-a înroşit de plânset şi inima mea stă încremenită înlăuntrul meu. Cu toate acestea, în mâinile mele nu este nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată! Maică preaîndurată, ceea ce prefaci scârba în bucurie, ajută-mă şi mă miluieşte cu rugăciunile tale, să scap de toate săgeţile urii şi vrăjmăşiei lor. Dăruieşte pocăinţă vrăjmaşilor mei. Căci tu, prea-bună, eşti zidul meu, şi limanul, şi întărirea. Străluceşte-mi mie lumina Dumnezeieştii tale feţe, ca în miezul nopţii cîntare de laudă să-ţi aduc ţie; grăbeşte Preamilostivă şi mijloceşte pentru noi păcătoşi la Fiul tău. Iată a venit vreme de strâmtorări, acum e nevoie, Fecioară, de ajutorul tău, izbăveşte-mă de toată primejdia şi nevoia, şi mână ajutătoare de grabă întinde-ne. Aliluia!”
Pilda zilei
Oglinda sufletului nostru
Fiecare om este ca o oglindă: el reflectează ceea ce-i fac ceilalţi. Dacă cineva îi zâmbeşte, zâmbeşte şi el; dacă cineva se încruntă la el, răspunde şi el cu încruntare. Dar nu numai faţa lui răspunde astfel, ci aşa face și inima lui. Inima lui răspunde ca o oglindă la ceea ce vede el în inima celuilalt: dacă simte că cineva îl iubeşte, inima lui răspunde cu iubire; dacă simte că cineva îl urăşte, inima lui răspunde cu ură.
Fiecare om scoate din visteria sufletului său ceea ce are – fie bunătate, fie răutate!
Din păcate, omul răspunde răului cu rău și nu încearcă să biruie cu binele orice obstacol din viața sa! „Celălalt de lângă mine nu este iadul, ci raiul meu. El devine iad când eu nu sunt pentru el rai.”
Sursa: Realitatea Spirituala