Sfinții zilei
 Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul; Sfânta Muceniță Petronia.
Duminica a 19-a după Rusalii; Ap.2 Corinteni11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36 (Predica de pe munte. Iubirea vrăjmașilor); glas.5, voscr.3.

Ap. II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9

Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fereastră, am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuși la vedenii și la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea Cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Fiindcă, chiar de aș vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Și, pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

Ev. Luca 6, 31-36

Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.

Gândul zilei
Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire. Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa decât să rămână răi?” Nu. Pentru că cel care se face bun cu forţa nu rămâne bun pentru totdeauna. Cum scapă de constrângere, el se întoarce înapoi la răutate. Pe când cel care este bun pentru că aşa vrea el rămâne cu hotărâre pe calea virtuţii. – Sfântul Ioan Gură de Aur.

Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Trifon

„O, întrutotlăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primeşte de la noi aceste cântări pe care cu umilinţă le aducem înaintea ta şi ne izbăveşte din toate nevoile şi scârbele ca un bun şi iubitor de oameni şi neînfruntat ocrotitor al creştinilor. Căci deşi suntem nevrednici a ne face părtaşi milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe şi grele, săvârşite în viaţa noastră şi în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine şi se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilinţă şi preaplecată mărturisire a păcatelor la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi. Fii dar nouă, pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile şi primejdiile, de cutremurul pământului şi moarte năpraznică, pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată, apărându-ne de toate răutăţile după făgăduinţa ta, căci toţi te cinstim şi prăznuim numele tău, acum şi pururea şi în veci. Amin!”

Pilda zilei
Gânduri pentru oameni dragi

Am trimis inima să-mi caute iubirile pierdute de ea; din indiferenţă, laşitatesau prea mult orgoliu.
Să-mi cer iertare pentru neiubire.
Am trimis după dimineţile în care nu v-am acoperit cu o rouă de cuvinte frumoase;
le-am lăsat nespuse, uscate pe buzele mele.
Ar fi trebuit să vă spun  mereu, mereu, cât de mult vă iubesc şi că nu pot trăi fără voi.
Că viaţa mea stă suspendată de a voastră şi depind de dragostea voastră ca de un drog fără de care aş intra în sevraj emoţional.
Am trimis să-mi caute nopţile în care am adormit fără să-mi dau seama că pierd clipe, trăiri, viaţă şi uneori oameni…
Pe unii nu-i voi mai revedea niciodată…
Am pierdut ocazia să le pot spune cât de mult i-am iubit! – Angelina Nădejde.

Sursa: Realitatea Spirituala

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău