Sfinții zilei
Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu; Sfântul Apostol Tit.
Duminica a 9-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 3, 9-17; Ev. Matei 14,22-34 (Potolirea furtunii); glas.8, voscr.9.
Ap. I Corinteni 3, 9-17
Fraților, noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu; iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înțelept meșter, am pus temelia; iar altul zidește. Dar fiecare să ia seama cum zidește. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar, de zidește cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar așa, ca prin foc. Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi.
Ev. Matei 14, 22-34
În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.
Rugăciunea zilei
Rugaciune pentru cei adormiti
„Pomeneste, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și fratț ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârțit, și iartă-le lor toate greșalele pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârșit și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeață, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea și unde cercetarea feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac. Dăruiește-le lor și nouă împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.”
Gândul zilei
„Când un om se roagă pentru alții din tot sufletul său, îngerii păzitori ai acestor oameni se roagă pentru el. Rugăciunea ta, ca o lumină reflectată, întărită de rugăciunile îngerilor, se întoarce la tine.”- Arhimandritul Raphael Karelin.
Pilda zilei
Bătrânica,
Când o bătrânică a murit într-un azil, toată lumea era convinsă că nu a lăsat nimic de valoare.
Apoi, când asistentele au căutat printre lucrurile ei sărace, au găsit o scrisoare. Calitatea și conținutul ei au impresionat întregul personal. Poezia, simplă, dar elocventă, suna astfel:
Ce vedeți surori? Ce vedeți?
La ce se gândesc când se uită la mine?
O bătrână morocănoasă, nu prea inteligentă, cu obiceiuri nesigure, cu ochii ei visători fixați în depărtare.
Bătrâna care își scuipă mâncarea și nu răspunde când încerci să o convingi „…hai, femeie, fă un mic efort…”. Bătrâna care crezi că nu observă lucrurile pe care le faci tu și care își pierde continuu baticul sau pantoful. Bătrâna care, împotriva voinței ei, dar cu blândețe, îți permite să faci ce vrei cu ea; să o speli, să o hrănești, să o cerți?
Asta este ceea ce cred ei?
Asta este ceea ce vedeți?
Dacă da, deschideți ochii, surorilor, pentru că ceea ce vedeți nu sunt eu!
Chiar dacă mă vedeți stând aici atât de calmă, făcând totul așa cum mi se spune, am să vă spun cine sunt:
Sunt o fetiță de 10 ani care are un tată și o mamă, frați și surori, care se iubesc.
Sunt o fată de 16 ani, cu aripi în picioare, care visează că în curând își va găsi iubitul.
Sunt o mireasă de 20 de ani, inima mea tresare, atunci când fac promisiunea care mă leagă până la sfârșitul vieții mele.
Acum am 25 de ani, am copiii mei, care au nevoie de mine să îi îndrum, am un cămin sigur și fericit.
Sunt femeie la 30 de ani, copiii cresc repede, suntem uniți cu legături care ar trebui să dureze pentru totdeauna.
La 40 de ani, copiii mei sunt mari și nu mai sunt acasă, dar alături de mine este soțul meu care are grijă să nu fiu tristă.
La 50 de ani, bebelușii se joacă din nou pe genunchii mei; din nou îi cunosc pe copii, pe cei dragi și pe mine. Nori negri planează asupra mea, soțul meu este mort, când văd viitorul mă înfior de groază!
Copiii mei se îndepărtează, au copiii lor; mă gândesc la toți anii care au trecut și la dragostea pe care am cunoscut-o. Acum sunt bătrână… Cât de crudă este natura!
Bătrânețea este o batjocură care transformă ființa umană într-o persoană alienată.
Corpul se ofilește, atractivitatea și puterea dispar. Unde odată aveam o inimă, acum este o piatră.
Totuși, în aceste ruine vechi, tânăra fată încă trăiește.
Inima mea obosită, din când în când, încă mai știe cum să debordeze de sentimente.
Îmi amintesc de zilele fericite și de cele triste…. În gândurile mele iubesc din nou și îmi retrăiesc trecutul… Mă gândesc la toți acei ani care au trecut prea repede și accept faptul inevitabil că nimic nu poate dura pentru totdeauna.
Deci, oameni buni, deschideți-vă ochii, deschideți-vă ochii și vedeți!
În fața voastră nu este o babă morocănoasă, în fața voastră sunt EU!
Amintiți-vă această poezie data viitoare când întâlniți o persoană în vârstă, pe care o puteți ocoli, fără să vă uitați mai întâi în sufletul său tânăr… Și nu le uitați niciodată de bătrânele morocănoase.
Sursa: Realitatea Spirituala
