Sfinții zilei
Sfânta Cuviosă Muceniță Fevronia; Sfântul Mucenic Orentie și frații săi; Sfânta Muceniță Livia.
Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţia perşilor şi cea a romanilor. În acea mănăstire se făcuse monahie Fevronia pe când avea 20 de ani, fiind ea nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Sfânta Fevronia era foarte frumoasă, ce le întrecea pe toate surorile sale, atât în nevoinţe, cât şi în înţelepciune, ea fiind înzestrată de Dumnezeu cu o minte ageră. În zilele împăratului Diocleţian (284-305) sosise în acele locuri un mare dregător împărătesc pe care-l chema Selim, iar acesta era mai sângeros decât împăratul în ceea ce-i privea pe creştini. Aflându-se că Selim soseşte la Nisibi, aproape toţi creştinii au fugit de acolo, inclusiv maicile din mănăstirea unde vieţuia fericita Fevronia. Aceasta, bolnavă fiind, a rămas în mănăstire cu maica Vriena şi alte două surori. Dregătorul Selim era însoţit la Nisibi de nepotul său Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să spună ceva, ci în taină se sfătuia cu vărul său, Prim, căpetenia ostaşilor care îl însoţeau pe Selim, ca să se arate cu milă faţă de creştini. Deci, intrând ostaşii lui Selim în mănăstire, au prins-o pe Fevronia şi au dus-o înaintea dregătorului. Acesta a încercat prin diferite făgăduinţe să o facă să se lepede de Hristos, dar nu a reuşit. Pentru aceasta a poruncit ostaşilor să rupă hainele de pe ea, apoi să o întindă în patru părţi, să aprindă foc dedesubt şi să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Şi bătând-o cumplit îi curgea sângele din trup, iar carnea sfintei se scurgea în foc. După aceea, Selim a poruncit să o spânzure pe lemn, apoi păgânii i-au tăiat limba, mâinile şi picioarele şi mai pe urmă capul. Văzând acestea, Lisimah a plâns cu amar şi împreună cu vărul său Prim au crezut şi ei în Hristos-Domnul. Despre Selim, tradiţia ne spune că a înnebunit şi ieşindu-şi din minţi s-a trântit cu capul de un stâlp şi aşa a murit. Lisimah a poruncit celor credincioşi să ia moaştele Sfintei Muceniţe Fevronia şi să le ducă la mănăstirea ei din Nisibi. Şi s-au strâns episcopi, monahi şi mult popor, care au îngropat cu cinste trupul ei, cu laude şi cu cântări.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Fevronia
„O, sfântă slăvită mare mucenică a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoșii și smeriții, care alergăm cu credință și cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni, nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Mucenică, pleacă genunchii tăi cei duhovnicești către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a cărui cămară acum te veselești și roagă-L pe El, cu dragostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoințe, să ne trimită și nouă, celor săraci și neputincioși, mila și Harul Său, spre ajutor în scârbele și ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către preasfânta și viața cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci și tu ai plăcut Lui și ai păzit cu mare sfințenie poruncile Lui. Și pentru dragostea Lui ți-ai pus sufletul tău și te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită și cuvântătoare. Deci, ca o slugă bună și preaînțeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul și Dumnezeul nostru Îmblânzește-L pe El, ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele și ceasurile îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar și cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veșnicile munci și a intra întru fericirea și veselia cea nemărginită. Amin!”
Gândul zilei
„Ce buze are putea descrie ce s-a petrecut cu mine și ce se petrece în fiecare zi? Ba chiar noaptea și în mijlocul întunericului văd, cutremurat, pe Hristos deschizându-mi cerul și privesc cum El însuși mă privește de acolo și mă vede aci jos, împreună cu Tatăl și cu Duhul în de trei ori sfânta lumină. Căci una este această lumină, și totuși se află în Trei. Și lumina este una și aceeași, și totuși în trei chipuri, deși e numai una. Și ea luminează sufletul meu mai strălucitor ca soarele și inundă duhul meu acoperit de întunecimi…” – Sfântul Simeon Noul Teolog
Știai că?
Omul mic, stricăcios și pământesc, în lupta sa personală și responsabilă pentru dobândirea sfințeniei, se înduhovnicește și intră în tainele necunoscute ale Duhului. Duhul Sfânt pe care l-a primit la început omul prin dumnezeieștile taine ale botezului și mirungerii Îl redobândește prin viața lui sfântă, sfințirea și sfințenia. Duhul Sfânt ne călăuzește în siguranță la deplina și la neînșelata cunoaștere a lui Dumnezeu. Numai așa poate în realitate omul să cunoască cu adevărat pe Dumnezeu. Prin Dumnezeu Îl cunoaștem pe Dumnezeu. Cu duhul lumii care a pus stăpânire pe intelectuali, pe materialiști și pe atei este cu neputință să cunoască cineva pe Dumnezeu. În Duhul Sfânt Apostolii la Cincizecime L-au cunoscut pe Hristos și L-au iubit nemăsurat și au devenit de nezdruncinat și neînfricați, până la a-și vărsa sângele pentru El. Prin luminarea Duhului Sfânt, Sfinții Părinți au tâlcuit în mod desăvârșit Sfânta Scriptură. Numai prin luminarea Preasfântului Duh, frații mei, putem să-L cunoaștem bine pe Dumnezeul nostru și pe noi înșine. Prin urmare, prin cunoașterea lui Dumnezeu ne îndreptăm spre autocunoaștere. Duhul Sfânt îi călăuzește pe toți sfinții din ziua Cincizecimii până la sfârșitul veacurilor. Prin lucrarea și harul Duhului Sfânt ne unim cu toți sfinții și cu întreaga Biserică. Cu cât ne smerim mai mult cu atât Îl simțim mai mult. Duhul smereniei, al străpungerii, al iubirii, îl dăruiește Duhul Sfânt credincioșilor. Aceasta este ceva foarte important, sfânt și frumos. Dimpotrivă, oamenii care se numesc pe ei înșiși duhovnicești, dar nu cunosc pe Duhul Sfânt, sunt goi, supărați, neliniștiți, înfricoșați, dezbinați în ei înșiși, tulburați, nervoși, nesatisfăcuți, neîmpliniți, nesățioși. Omul fără Duhul Sfânt are închipuiri, visează, se umflă în pene, se aprinde, se sălbăticește, devine independent și se autoîndumnezeiește. Trăiește un război, un martiriu, o vânătoare, o furtună și o catastrofă. Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice, sunt periculoși, sunt atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în mod înfricoșător. Tatăl mândriei este diavolul. Astfel fiecare cuget mândru, cuvânt și faptă, îl îndrăcește pe nenorocitul om. Mândria stăpânește mintea omenească și o robește. Fără Dumnezeu omul se strică și se distruge. Din om fără Dumnezeu devine urâtor de om. Nebunie consideră Psalmistul necredința în Dumnezeu. Fără Dumnezeu toate sunt întunecate și fără bucurie. Întunecarea minții are drept consecință împietrirea inimii. Inima care nu Îl are pe Dumnezeu este o inimă de piatră. Nu are sentimente sănătoase și este insensibilă. – Moise Aghioritul, Pathoktonia – Omorârea patimilor.
Pilda zilei
Razboiul inimii
Cel ce şade în pustie şi trăieşte în hesychie de trei războaie este slobod: de cel venit din cele auzite, de cel venit din vorbărie şi de cel venit din cele văzute; şi numai către unul mai are lupta, către cel al inimii. – Arsenie Sketiotul
Sursa: Realitatea Spirituala
